Giuseppe Ungaretti

un îndepărtat vertij de malarie ne trezește Traducere Nicoleta Dabija

Acel nimic de nisip ce se scurge Tăcut din clepsidră și se depune Și, trecătoarele întipăriri pe incarnație, Pe incarnația ce moare, a unui

Ca oriunde în Amazon, aici Abundă arborele angico și-abia descoperindu-l vezi Și câteva picioare de sapido. Libarul de Guarani; Iar rar,

La venirea serii Mă odihneam în iarba uniformă, Și-am dat de gust Acelei dorințe nesfârșite, Un strigăt tulbure și-naripat Pe care lumina

Puține lucruri mi-au rămas în minte Dar, pentru totdeauna, un aprilie Trăgând norul insolubil, Și o splendidă-ntâmplare: Paloare de zori, la

Puşi la trudă ca orice creatură de ce ne plângem? Traducere Nicoleta Dabija

Simt fierbințeala acestei revărsări de lumină. Întâmpin ziua asemeni fructului ce dă în dulce. Voi avea la noapte o remușcare ca

Timpul e mut între trestiile încremenite... Departe de maluri rătăcește-o canoe... Obosit, sfârșit e vâslașul... Cerurile Deja s-au pierdut

Ai închis ochii. Se naște o noapte Plină de găuri false, Cu sunete moarte Ca de dopuri Și capcane căzute în apă. Mâinile tale se fac ca

Ar putea să se-arate pe seceră O străfulgerare și freamătul Să se-ntoarcă, să se risipească pe treptele Grotelor, și vântul ar putea

Ce incantații au decolat în noaptea asta care se întrepătrunde cu ecoul cristalin al inimii stelele Ce sărbătoare de primăvară de

În nici o parte a lumii nu mă pot așeza În orice nou climat mă simt lâncezind pentru că o dată cândva i-am fost obișnuit Și mereu

Flăcăruile înfuriate și roz aruncă o ocheadă unui îngeraș în pătuțul lui și cineva sună din trompetă cineva bate tamburina altcineva

Balustradă de briză ca să-mi sprijin în seara asta melancolia Traducere Ilie Constantin

Scrijelește ridurile ascunse Ale nenorocitei noastre măști Farsa interminabilă a taților. Tu, în lumina profundă, O, tăcere

Alipite zilei de azi Cele trecute Zile ce vor veni. Prin ani și secole În fiece clipă surpriza De a fi încă în viață, Viul care curge

Timp bun, întoarce-mi-te aproape. Tinerețe, vorbește-mi În ora aceasta abisală. O, frumoasă amintire, așează-te o clipă. Ora lucirii

5 Străbatem deșertul cu rămășițe De icoane, în mintea dinainte, Despre Tărâmul Făgăduinței Cel viu nimic altceva nu știe. 6 Infinit

Chipul nopții acesteia e uscat ca un pergament Acest nomad coroiat udat de zăpadă se lasă ca o frunză

Rotofei acel prea mult mă chinuiește, O coapsă a ta dezlipită de alta... Furia prelungește acreala nopții! Traducere Nicoleta

Ca această piatră de la S.Michele atât de rece atât de rugoasă atât de uscată atât de refractară atât de total lipsită de suflet Ca

Străzi bătucite – Nebuni pașii mei mecanici – Ce altădată se mișcau vrăjiți În fuga mea, Acum, deșirați, nu mai sunt în

Nici copacii nici noaptea Nu se mai mișcă Unde cuiburi nu-s. Traducere Nicoleta Dabija

Vara a pârjolit tot. Dar abia de revine un deget de umbra, Că macul își regăsește sângele, Iar glasul lunii, ca boabele de

Mai jos de paşii serii Umblă o apă clară De culoarea olivei, Şi ajunge la scurtul foc fără memorie. În fum aud acum greieri şi

S-a ascuns ceața singuratecă a palmierilor și luna nesfârșită deasupra sterpelor nopți Noaptea cea mai întunecată lugubră broască

Brusc cel limpede stupoare a imensității turnuri deasupra resturilor Iar omul îndoit peste apă uimit de soare descoperă o

Se stinge moartea În privirea noastră mută Și violența pedepsei noastre Se domolește o clipă, În camera tăcută iar a pătruns Pasul tău

Țăranul acela se încredințează iconiței Sfântului Anton și merge ușor Dar foarte singur și foarte gol fără miraj îmi port

Nu se vor mai revărsa umbre din verdeață Ca-n vremea când erai o pândă trandafirie Și noaptea re-ncepea să se-ntindă O dată cu suspinele ce

În acest întuneric cu mâinile înghețate îmi disting chipul. Mă văd abandonat în infinit. Traducere Ilie Constantin

Viața se golește într-o urcare diafană de nori umpluți de-ai soarelui ciucuri. Traducere Nicoleta Dabija

Puritatea munților urcă iar în globul timpului îmblânzit. Traducere Nicoleta Dabija

Încetați să ucideți morții, Nu mai strigați, nu strigați Dacă vreți să-i mai auziți, Dacă sperați să nu pieriți. Ei au imperceptibilul

Mi-ai apărut în poartă Într-o rochie roșie Mi-ai spus că ești foc Ce consumă și iar aprinde. Un spin m-a înpus Din trandafirii tăi

Sunt față cu noaptea violentată Aerul e ciuruit ca o dantelă de împușcăturile oamenilor retrași în tranșee ca melcii în găoacea

11 E ceață, orbire confuză, absența ta E speranță ce consumă speranța, De tine departe nu mai ascult printre ramuri Șoaptele

13 Roză ascunsă, îmbobocești peste abisuri Ca să tresar amintindu-mi iar Cum fără veste înmiresmezi Când plângerea urcă. Miracolul evocat

Melancolia mă macerează Trupul fără sânge îmi desângerează poezia Traducere Nicoleta Dabija

Mereu în încordarea angoasei Și la limita morții: Teribilă soartă; Însă, cu dor de har, După multa Ta agonie Te întorci iar să

Tot umblând am regăsit fântâna de dragoste În ochiul a o mie și una de nopți m-am odihnit Ea cobora la malul abandonatelor

În unduirile suspinătoare ale nudului tău Misterul fură. Surâzând, Nimic, îmi țin răsuflarea, mai bine Să te aud cum îmi consumi În soarele

Pentru uraganul în culmile furiei E de neînțeles alături să-ți faci somnul; Petrolul s-a risipit în foamea valurilor, Câmp deschis

Dacă în înțepenirea unei zile în zile Îmi revin încă, mă adun Și aleg, acel moment Mi se va-ntoarce-n suflet pentru totdeauna. Persoana,

ca un grăunte sufletul meu are nevoie de arătură ascunsă de acest anotimp Traducere Nicoleta Dabija

N-ai vedea decât nedreptatea ta, zadarnică, Fără nici o abureală pe care să o îndrumi Spre pragul somnului, domol.

Peste dune în stol nagâții Zboară și, acea seară, prea sticloasă, E spartă de reflexii metalice De lumini verzi, turcoaz, purpurii. Nagâți în

Dar urletele mele rănesc ca fulgerele dogitul clopot al cerului Cad înapoi înfricoșate Traducere Ilie Constantin

Ai trage din crepuscul O aripă fără sfârșit. Umbrind, cu penele ei cele mai fugare, Dârele încâlcite, Nisipul fără de sfârșit Poate că l-ai

Șuvoaie de sculuri radiante curgând în grămezi sinuoase de perle Traducere Nicoleta Dabija

3 Când o zi te părăsește, Te gândești la cea din zori. Nașterea e mereu plină de promisiuni Dar e sfâșietoare Iar experiența cotidiană

Luminoșii dinți ucid Paloarea. Și în uitarea prevestitoare dus Plin de reflexii Strâng trupul cu brațe reci, E cald încă, Dar tremură

Sufletul descurajează chipul Fragililor arbuști sub geana Perfidelor șoapte. Apă lucitoare care în sufletul inocent Muta spaimă

7 Dacă o mână a ta ocolește nenorocirea, Cu cealaltă descoperi Că nu e totul decât ruină. A supraviețui morții înseamnă a trăi? Se

Ar putea fi o sclipire De seceră, și șuierul Să se-ntoarcă și să se piardă treptat În peșteri, iar vântul ar putea Cu-o altă sare să-ți

Înaintează nava, singură În liniștea serii. Lumini mai apar Departe, din case. La capătul nopții Piere în fum în adâncul

Mă întorc din drum trecând printre trestiile unduitoare de-a lungul străzii jupuite prin spatele solitudinii cuvintele sufletelor

sans maison sans famille sans famille sans amours sans amis sans souvenirs sans espoir que vient-il faire ici

9 În fiecare an, când descopăr că februarie E sensibil și, din pudoare, tulbure C-o înflorire în minut, galbenă irumpe Mimoza. Îi stă

Lună, Pana cerului, Velină, Insensibilă, Cari murmure de suflete goale? Și în paloarea ta nu spun nimic Liliecii din ruinele

Se duce nava, singură În liniștea serii. Câteva lumini se zăresc În depărtare, din case. La capătul nopții Pier în fum, în adâncul

Cu marea m-am făcut un sicriu de prospețime. Traducere Nicoleta Dabija

Dintr-odată s-a înălțat pe ruine limpedea stupoare a imensității Și omul aplecat peste apa surprinsă de soare se

Prea mult a lâncezit cerul Și reîncepe să strălucească Și seamănă pupile pe izvor. Viperă ieșită iar, Idol zvelt, fluviu

Băiatul căruia prin vene i-au curs fluviile atâtor felurile umanități a fost eliberat din ramele în care înflorea dulcele său timp

Calmă vanitate Vecinătate de insule pustiite Melodioasă liniște Zăduf de mulțime condamnată de pupile foindu-se unduitoare cu

Va trece și această noapte. Singurătatea umbrei șovăielnice a șinelor de tramvai pe asfaltul umed. Mă uit la fețele vizitiilor toropite

În niciun colț de lume nu mă pot pripăși. Cu fiecare climă nouă întâlnită mă descopăr suferind că altădată cu ea deja m-am

E în spatele cocioabelor debarcaderul Cu bărcuțele gata să se strecoare În strâmtele lungimi de oglindă, Și o corabie, fluture colosal, A

Furia a părăsit câmpurile vitrege spicelor, Iar cetatea, ceva mai târziu, Până și ruinele-și pierdu. Văd doar bâtlani cenușii rătăcind, Între

Între o floare culeasă și alta dăruită inefabilul neant.

Mânia ți-ai depus-o în orori, În deznădăjduitele erori.

Am singură prietenă noaptea. Mereu voi putea străbate cu ea Dintr-o clipă într-alta, nu ceasuri deșarte; Ci un timp căruia-i transmit palpitarea

Nu mai mugește, nu mai susură marea, Marea. Fără de vise, incolor câmp e marea, Marea. Îți stârnește milă până și marea, Marea. Mișcă

1 Porumbiței soarele I-a cedat lumina... Uguind v-a veni, Dacă dormi, în vis... Lumina va veni Și-n secret va trăi... Se va ști

Prima voce Inima mi-e crudă: Iubește, niciunde foc nu vei găsi În durerile reînviate cu-atâta măsură: Departe de dragostea ta Sufocată

Fuge pe nisipul fabulei Și piciorul lui este ușor. O, păstor de lupi Ai dinții luminii scurte Ce-nțeapă zilele noastre. Terori,

Țăranul acela se încredințează iconiței Sfântului Anton și pleacă ușurat. Dar singur de tot și gol fără vrajă îmi port eu

Prin întuneric cu mâinile înghețate îmi ghicesc chipul. Mă văd abandonat infinitului. Traducere Nicoleta Dabija

Acum când o mai severă milă de sânge și pământ Năpădește întunecatele cugete, Acum când ne măsoară la fiecare palpitare Tăcerea atâtor nedrepte

Când iulie se-aruncă asupra-i, Capătă o tristă culoare de roză Frumosul frunziș. Sfărâmă râpe, bea fluvii, Macină stânci, lucește

1 Din culoarea umbrei Se pictează seara, Nesfârșită pentru mine Departe de tine. Ochi, inimă, suflet încinge Acea dorință sâcâitoare Ce

Va trece și noaptea aceasta Singurătatea aceasta împrejur șovăitoare umbră a firelor de tramvai pe umedul asfalt Privesc capetele

pașnică întindere înșiruire de insule depopulate tăcere melodioasă sufocant cârd de priviri mișunând într-o luciditate

Oprit la două stânci lâncezesc sub această boltă aburită de cer. Cuibul de șerpi al potecilor posedă orbirea mea. Nimic nu-i mai

Și iute reia drumul precum după naufragiu un lup-de-mare supraviețuitor. Traducere Ilie Constantin

E ora flămândă, ora ta, smintitule. Smulge-ți inima. Îi știu sângele de sare Și acru, și dulceag îi știu sângele. Atâtea plânsete au

Pentru un zeu care râde ca un copil Atâtea strigăte de păsări, Atâtea dansuri prin ramuri. Inima îşi ia avânt fără greutate, Pajiştile au

Când ea se năpusteşte asupră-i, Capătă o tristă culoare trandafirie Bogatul frunziş. Distruge desişuri, soarbe fluvii, Macină stânci,

Mii de oameni înaintea mea, Mai împovărați de ani decât mine, Răniți mortal De fulgerul unei guri. Acesta nu e un motiv Pentru atenuarea

În blânda sa manta și în nimb, De la sân fugară, Batjocoritoare și se pare chemată, O floare de palid jăratic Se smulge și se aruncă,

Iubire, tânăra mea emblemă, Întoarsă pentru a auri pământul, Răspândită în sânul zilei printre stânci, E ultima oară când privesc (La

Departe departe ca pe un orb m-au dus de mână Traducere Ilie Constantin

Încetaţi să-i ucideţi pe morţii Nu mai strigaţi, nu strigaţi Dacă vreţi să-i mai auziţi, Dacă speraţi să nu pieriţi. Ei au susurul

Amintirile, un inutil infinit, Dar singure și inutile împotriva mării, intactă În mijlocul infinitelor horcăituri... Marea, Voce a unei

Come questa pietra del S. Michele cosí fredda cosí dura cosí prosciugata cosí refrattaria cosí totalmente disanimata Come questa pietra è

Come allodola ondosa nel vento lieto sui giovani prati, le braccia ti sanno leggera, vieni. Ci scorderemo di quaggiù, e del male e del

Di queste case non è rimasto che qualche brandello di muro Di tanti che mi corrispondevano non è rimasto neppure tanto Ma nel

Mi tengo a quest\'albero mutilato abbandonato in questa dolina che ha il languore di un circo prima o dopo lo spettacolo e guardo il

Non ho voglia di tuffarmi in un gomitolo di strade Ho tanta stanchezza sulle spalle Lasciatemi così come una cosa posata in un angolo e