Leonid Dimov

Venea o seară moale ca mingiile ce ni-s aduse din afara terenului de tenis. Și chiar terenul însuși păreqa curbat în arc, cărămiziu și umed în

Ca seria spre fund să fie calmă Sînt scoase ușile din loc în loc. Adună-ți umerii cei reci sub palmă Rămîi alături, să privim din toc. E

Razant cu lumea de granit Un moale ochi de geam există. Locuitorii îl omit Dar el rămâne și insistă. Să nu mai fie ocolit, Să știe urbea

— Vezi clădirea cea mare? Nu aia! — O văd. — Ei bine, acolo e Baia. — E departe foc! — Ba nu-i departe deloc: O iei pe strada cu paltini

Prin curtea cu ascunzișuri rotitoare S-a rătăcit un cățel de vânătoare Pătat cu negru și coadă scurtă, Înscris cu macule trandafirii pe

Pleșuve moș, nu te speria Că umbra ta n-are să vină, Îi vom găsi pe undeva O mai multiplă rădăcină. Șterge-ți triedrul înflorit Din unghi mai

Cum roade visul firea cea aeve Cu fiecare noapte mai adânc, Mânând în turme zei, meandri, eve Și cavaleri cu lire la oblânc, Cum se lipesc cu

Fierbinte, cât mai fierbinte Ceaiul să-l țin la dinte, Tare, cât mai tare Muzica, să uit că mă doare, Că din nou afară s-a luminat, Că a

Lasă-mă cerule să râd pe spate: Mi-au gâdilat inima frunzișe vărsate. Livadă rece, ninsori ce scuturi, Nu mă lăsa să dorm somn cu fluturi. Ceară

În laptele dimineții aceste Din orașul climateric cu însușiri alpestre Au explodat ciudat prăjiturile din vitrină. Zic ciudat, pentru că doar

In fata ferestrei mele e-un zid cu tignafes tintuit in crampoane in forma de S, cu insuli de iedera, trist, coscovit ca si zidul ultim al

Pe alee, grămadă, în praf. Am lăsat bicicletele toate: Încercam să-nvelim în cearșaf O bucată de demnitate. Ne dăduserăm jos mai de

Era o dimineață precum toate, Treceau, la fel, tramvaie dungate Ca niște porci mistreți domesticiți, Și negre diligențe cu bandiți. Oprise

Vaporul vechi cu două roți uriașe Plutește pe sub poduri, prin orașe, Licori albastre, galbene, verzui Pe puntea lui spălată, sorb dudui Si

Orașul în cadril de mucava Trăia, înfricoșat, la cinema, Iar străzile duceau poveri de șoapte Doar între pauze. La cinci și șapte. În piața cu

Suntem cu toții niște negri cai: De dimineață izgoniți din rai, Și galopăm printr-un oraș Necunoscut. Galopăm năprasnic, galopăm iabraș, Nu ne

Vezi cum umblă lucrurile goale Parcă trecem noi și ele stau ? Cum lucesc din smalțurile din bagale, Si din toate câte le mai au? Stai așa, o

Miezul nopții. Dincolo de rampă S-au aprins brațele terminate cu lampă. E-o clădire albă până la stele Cu dentiști în alb și clești de oțele, Și

Tăiați, departe, scânduri cu proaspete rășini Să treacă după-amiaza prin dinți de fierăstraie. Atunci, ciorchini de coacăz, sub garduri, la

Cavaleri de gheață fulguită Își înclină pleoapa să mă mustre M-au învăluit într-o clipită Asii necuprinse și lacustre Berze verzi strivite de

Totul nu e decât realitate: Matinee cu viermi tentaculari. Sticlesc ochi de cățele împăiate În vitrine de curelari. Coboară uruit de

Cuțitul negru de metal, Semn dintr-o altă-mpărăție, Pus în dulapul provensal De sticlă, din sufragerie, Adus de-un călător, de sus,

Printre tufe tunse și ronduri tăiate A-nceput să coboare pe neașteptate Escortă de cavaleri, în piața gării, ovală, Cu peroane nostalgice-n spate

Am văzut cum s-a înecat O fetiță mică, din greșeală. Era toamnă. Cerul pudrat Cu scamă tulbure și glacială. Ruginiseră ierburile pe mal, Nici

M-au privit un străvechi scatiu, Lupul galben, mielul zmeuriu, Sticla de rachiu atât de roș, Din icoană-n anteriu, un moș Astăzi mai departe ca

De prin vremile grecești Leneș, în sufragerie Bate-n tacte la ferești Un amurg ca de lămâie. Toate stau pe loc, firești, Nemișcate, ca-n

Treceau orele, treceau norii, treceau mamelucii, Iar eu am visat azi-noapte că mi-am pierdut papucii... Deși știam încă din leneșa tinerețe Că

Jos, în uriașa bucătărie de internat, Institutoarea mea, tânăra mea institutoare de agat, Mulatră, cu pielea foșnind de bună, M-a chemat din ochi

Trec lemurii în flanc câte doi: Cete sumbre, de valuri atrase. Dacă fac niște pași înapoi Mă cuprind dimineți somnoroase. Joacă-n inimă vechi

În șuier și vârteje stau pe loc, Am fluturi verzi în barba cea de vată Livadă port în palmă. Drept breloc Femeie duc, de nasturi atârnată. În

In cetati de piatra cu cer de carbune Fluiera grilajele sub mai multe lune Te-am strans in palma si te-am facut mica Fierbinte-n causul cu tara

Să strângem din copacii joși Și să le dăm ofrandă dimineții. Azi s-au ivit în ceață prinți frumoși Si bube vechi le scormone poeții. Să plângem

Bătrânii sumbri-s strânși la sfat În jurul sfintei adultere, Găsită, noaptea, în alt pat, Pierdută-n somn și-n mângâiere. Dom colosal de

Aur. Aur. Aur. Aur. Ogival în solzi în șir Învelindu-mă balaur Singur, lângă cimitir. Varul soarelui adie-l Vântule, și fă-l de aur Leșinat

În miez de cozonac, miez de șofran, - E-un târg burlesc cruțat de Ginghis Han. Să nu mi-l strici: alunecă ușor. Ce mers barbar ai și

Diptere străvezii la felinare Dansează hora, sus, peste uluci, Se coc lumini sub foșnet de frunzare În colțul ulițelor, la răscruci; Ce vuiet

În acea noapte cu apă abruptă Eram comandantul unei nave de luptă. O navă densă neluând în seamă Oceanul spintecat în aramă. Echipajul de pe

Tingirea pe care o ții O lasă. E noapte adâncă. Se zbenguie cai vineții Pe colțul acela de stâncă. Iute. Coloșii de ghipsuri Cu ciucuri, cu

A voit în ape să nu pice Pasărea lovită de alice Și-a zburat peste mărimi campestre Până-n pragul camerei de zestre Unde-au pus-o degete

Se făcea, îmi amintesc atît de clar Că eram într-un mare magazin alimentar Saturat de miresme bizantine: Vanilie, scorțișoară, măsline. Un

În amiaza dintre mâine și ieri, n-are margini livada de de meri, merii cu tulpinile opalescente în neguri înfipți, în șiruri divergente. Nimic

In groapa patrata, din noapte pana-n zori, de sus privita de vedenii, unde traiau cei patru sergenti dezertori si palida fecioara Jeny, erau

Adună-ți mărgelele din noroi Și să schimbăm străzile între noi. Doar fumul din fundul străzii mele Lasă-mi-l așa, învârtit în inele, Bulbuci

Se făcea, îmi amintesc atît de clar Că eram într-un mare magazin alimentar Saturat de miresme bizantine: Vanilie, scorțișoară, măsline. Un

Clopote, noaptea, la băi, Lupi scânteind prin brădete, Poze cu munți și femei Puse-n sipeturi secrete. O, termometrul s-a spart! Sparte-s, în

Totul a fost întrerupt deoarece Prin încăperi trecuse un șoarece. Dar, vă dați seama, nu era un șoarece obișnuit: Avea coada ruptă și dura la

Era grădina ca un labirint Și, chiar la mijloc, o popicărie Și se vedea un jucător venind Și-n palma lui o barcă de hârtie. Doar râsete și

Se făcea, îmi amintesc atît de clar Că eram într-un mare magazin alimentar Saturat de miresme bizantine: Vanilie, scorțișoară, măsline. Un

Era, pe măgură, un ceas bondoc Făcut din piatră verde și alamă, Fixat de-un secol în același loc Cu-afișe mari pe spate, drept reclamă. Bătea

În noaptea decolorată și pustie Se-aud trompetele de hârtie Cumpărate de la moși. Privește cât suntem de frumoși Acolo-n vitrina fotografului de

Era-n acel spoit laborator Cu ins celebru pus pentru decor O veșnică balanță Mohr–Westphall Cu braț întins, cu tije de metal Ce scânteia-n amurg,

Mai făcând o milă, mai luând o măslină, Aristotel ajunse să vină Acolo unde nu avea de ce veni Pentru că totul e noapte și zi. Nădăjduiesc că

Fin aer din amurg pudrat Mânjind contururi crenelate, Ascultă-mi inima: a stat Și stă să-nceapă iar a bate. Final etern și comprimat Sub

E timp la golful vechi să vii: Tăcerea, verbele sânt coapte. Pe dunga zării arămii Au fâlfâit fluturi de noapte. Poate că n-ai să

O! marele delir în rond, alene, Delfini rotind într-un amor relict, Când dorm corundele-n eoliene Delicii îndulcite de-un delict Comis în vis

Fii gata. Străzile deșarte Se împreună-n tainic rut. Ne vom urca peste o clipă Într-un vehicul nevăzut. Mai șterge zaua ruginită, Așază-mi

Cusatoresele subtiri Asteapta goale prin dantele Taxiuri lirice cu miri La geamurile paralele. Adolescenti si zambitori, Ei trec usor dupa

S-adună timp în stive după ușe De cupe gri în care-a fost cenușe Și bat mereu mai galben, mai piezișe Amiezile pe mantii de gheișe. Atârnă-n

Intră mai iute-n odaie, Pune pe plită să fiarbă Buture vânăt de oaie, Scoate-mi ciulinii din barbă, Uite, venit-au sătenii, Iar să le spui

Pe vasul alb în care stăm de cart Să trecem prin Caribde și Bizerte, Avem mantile negre de brocart Și conice tichii de fosfor verde Gelatinos

Armura descheie-mi-o iute, E-un uliu de iulie-n cute, Și-n arșiți, în cuiburi piezișe, Nătângi, să visăm netezișe. E-un burg cu teribile

Se-ncinge tabla dogorând la soare De pe acoperișuri săltătoare, Căci saltă-n arșiță ori mi se pare Că toate suie-n salt ca să coboare Și-i

\"Căci unul era toate și totul era una\" (Rugăciunea unui dac) Cilindri, conuri, sfere, bolizi, elipsoide Au nins de dimineață peste Sahare

CINÃ CU MARINA Lasă-mă cerule să râd pe spate: Mi-au gâdilat inima frunzișe vărsate. Livadă rece, ninsori ce scuturi, Nu mă lăsa să dorm somn

Dureri lichide circulă prin oase Și pier în mahalaua sufletească. Dă drumul bibilicelor nervoase Grăunțele din curți să ciugulească. Nu te

Răstoarnă-te cu tot cu lotcă-n val: Odaia cu chenar de crin regal Întinsă peste insula cu trapa Te va-nveli să nu te ducă apa. Rămâi acolo

O! tinere-n costum de arnăut, De ce n-ai spus că vii din absolut? Era frunzișul leneș, desfăcut Peste cireși răscoapte-n aștaernut... Atâta vară

Orașul în cadril de mucava Trăia, înfricoșat, la cinema, Iar străzile duceau poveri de șoapte Doar între pauze. La cinci și șapte. În piața cu

E-un ou adânc odaia-n care mor Cu trandafiri albaștri la perete. Nici geamuri, nici lucarne, nici pridvor, Ci doar, la depărtări egale,

Balaurul ucis de-atîtea ori De bunii duci ai lumilor aceste Ascunde-n iris lire de culori Și-n fiecare solz cîte-o poveste. Găsitu-l-am pe-o floare

Era o draperie dintr-o stofă creață Încleștată de întuneric și gheață, Cu țurțuri străvezii printre ciucuri, Cu bagatele, crepitații,

Aveam tiară, sceptru. Părând nici că le pasă Mici animale roșii îmi mișunau prin casă. Vin suitor, de aur, turnat-am în potir Și pleoapa

Ce Platon! Ce Timaios! Ce Socrate! Destul atenieni! Sunt numărate Acele vise ce vor tălmăci Lugubrul roiului de zi cu zi. De unde v-a venit

1. Biserica Era ca sculptată din os Biserica cea fără pronaos Insulă tulbure șlefuită-n jad Cu scene din mult încercatul Þaringrad, Cu

În casa noastră, deschisă tuturor, Lui Vitruviu, Lui Rococo, lui Maldoror, Cu mobile stil alături de spătare De jilțuri rupte și picioare De

Stau norii prinși de barbă în țepii lunguieți Ai turlelor ciocnite cu vergi în cantilenă Și liniște de Paște împinge la pereți Podeaua cea vărgată

Mi-ai îndreptat șuvița de pe frunte Și gulerul cămășii, auster, Eram elev intr-un liceu de frunte Iar tu croitoreasă în cartier. Venisem să te

A viscolit un veac pătrat Cu aur, prin viroage, Înaltul crîng l-au spulberat Insecte xilofage. Cad roade dure din copaci Sunînd în corzi de

Nu-ți pierde cumpătul. Cetatea Decolorată ne-a-nșelat: Străzile, turlele, etatea Sunt parcă dintr-un alt veleat. Suind alee alburită Clădirile

I Dacă ocolim dealul n-o să ne mai pese Că avem mari datorii la florărese: Florăresele funerare de lângă cenotaf. Cum mai viscolesc anceștrii

E o caretă Cât o casă, dar pe altă planetă. E careta unor principese Necunoscute, dar alese De-un, urcat la spate, paj De ceară. N-are

Lăsați aici balerca fără toartă Din gol, privirea să-mi înfig în artă. Și, când de zmalțu-i orb voi obosi, Să-i beau poșirca din

Mă va ține ramul cardinal Seara? Cât mai bine să m-așez. Voi culege mere de cristal Cu reptile sângerii în miez. Greu, urcușul, sprintene

Crâșmarul aplecat peste tejghele Înfige-n noapte șiș, până-n prăsele; La masa cu clondire de răvac S-au așezat strămoșii mei și tac. Știu, ați

Suntem cu toții prinși în lanț Pe străzi absurde, în Bizanț: Pe caldarâm pășesc în poante Arhimandriți și elegante Trecând la rând să se

Ultimii din ultimele ariergarde Am fost lepădați între două stindarde Pătratice, din materie grea, Împreună cu zeul care ne păzea: Hai, scoateți

La dreapta, urmând o dungă de cer Se rostogolea soarele pe șine de fier De nici nu știai dacă el hodorogea Ori roabele duruind a meterhanea Pe

Au coborât în lunci de soc Sineli din cerul strâns ghioc De-un cavaler și-o monahină Pe marea râpă levantină. Nu vă speriați. În noaptea mică A

La colțul pieței de canari Dorm starețe, de dimineață. Răcori de tropic, în șalvari, Înnoadă funtele de ceață. Veșmântul pus drept perne

Pune-mă pe masa lungă Din odaia cu peceți Mai la colț să nu m-ajungă Zăpăucii de băieți. Și deschide geamul iute Lumea s-o privesc

Pulbere roză pe minte, Muzici străvechi în grădini. Voi să-mi aduc aminte De împărați bizantini, Uite, trecut-am de-o apă, Uite soldații că

A pătruns un fum nemeritat Peste câinele negru cel împăiat În sala cu nenumărate relicve derizorii. Vin puișorii! Vin puișorii! Vin

În curtea catedralei ce-i La capul șinelor ferate, Zac risipite pe alei Clopotnițele colorate. Prelați, acolo, și mireni Se joacă, vii,

Închipuiți-vă o simplă vale, O vale nesfârșită cu spitale Din loc în loc, cu așezări termale Și cimitire vechi, universale, Și-apoi închipuiți-vă

Există (am mai vorbit eu de asta) Un vierme străveziu căruia-i naște nevasta. E un vierme de vis - Pe latinește: Eunice viridis. Foindu-și

A dat deoparte storul de pichet Un zeu pitic pe-un mare as de pică, În mână ține, gingaș, un pachet. E trist, desculț și e frumos de pică. Ar

Nu mă mai tortura sau torturează-mă, Cobe de care totul se reazemă, Cobe lucie care luneci alene Lăsând în urmă-ți slinoasă lene Și vechi imagini

Capsize wavewise canoe, paddle and all: The royal lily pattern bordered hall Spread all the way across the trapdoor isle Will wrap you lest the

A moment of wax comes about When we are just summoned out And, of course, we never come back again. That’s about all of it. Then, As we already

Now what is the use Of whispering to me all those words meant to soothe When all of us meet with a fate that we cannot refuse And therefore no one