Hipnapompică
Din volumul „Texte” - 1980
de Leonid Dimov(2005)
1 min lectură
Mediu
Diptere străvezii la felinare
Dansează hora, sus, peste uluci,
Se coc lumini sub foșnet de frunzare
În colțul ulițelor, la răscruci;
Ce vuiet surd din turele de noapte
Fixează lumea-n ore timpurii!
Cum se rotesc cohortele de fapte
La poarta viselor, în scăfârlii!
Plutesc năluci din ce în ce mai iute
Peste livezi, în vale, peste urbi.
E trei din noapte. Dau să mă salute
Și mă-nfioară palpii lor cei curbi.
Se trece întunericul prin sită
De-o mână clătinată în imens.
O clipă; parcă, limpede, palpită
În fundul minții umbra unui sens.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonid Dimov
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Cuvinte
- 92
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonid Dimov. “Hipnapompică.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/leonid-dimov/poezie/hipnapompicaIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
