Florin Hulubei

au trecut anii de tinichea și verile de aur s-au dus cineva ne-a spus că prieteniile din tinerețe nu durează sunt doar pretextul pentru petreceri deșucheate în cămine vechi și pline de

citești poeme splendide și plângi umbrit de aripile neputinței de a struni la fel de imberb și calm cuvinte ce ascund în ele deopotrivă furia ce a spulberat hiroshima și nagasaki și amețitoarea

capul imi plesnește și în el se învârt tot soiul de jigănii șerpi negri mucilaginoși mă mușcă neîncetat albine sălbatice fac un zgomot ca de escadrilă bombardează sinapsele și-mi umflă

Era prin vara lui 1982. Stăteam pe iarba din spatele blocului, în soarele puternic al amiezii, fără teama că ar putea să apară nea Roman, care era plecat la țară vara. Cezărică turuia întruna, de

buimac pe străzile unui oraș abia inventat într-o zi care nu apare în calendar și bulevardele pustiite și gri se pierd ca într-un somn haotic cu vise încâlcite un copil îți întinde o armă și îți

toate micile victorii sunt doar preambulul marii înfrângeri ce dormitează în lumea spongioasă pregătire inconștientă a drumului anevoios către prăpastia numită pompos eșec (pe care poeții o

singur prin piețe bântuite de oameni ca umbre bolnave prin mall-uri stridente și zgomotoase ca halele de pe platforma industrială unde mergeam cândva la practică înfășurați în vise pentru a ne

am trecut pe sub bolți de viță-de-vie lăsându-le în urmă fără regrete, doar cu speranță pentru a le descoperi mai târziu savoarea în noblețea unui Cabernet, la o șuetă cu prietenii mi-am

și atunci semizeul durerii a strigat acoperindu-mi inima cu cenușă din stele vezi, nu este așa de ușor să transformi cea mai dureroasă singurătate în cele mai frumoase vise cu care să

capătul țipătului nu este durerea dormitând adânc în măruntaie ci teama de plastic, de antene, de neoane cu sediul în spatele ochilor frica de capătul zilei în care ni se vinde din nou

Motorul Mercedesului turcoaz, model CLK de ultimă generație, se opri și din vehicul începu să coboare o liotă de personaje care mai de care mai fistichiu îmbrăcate. O huidumă de vreo 120 de

norii s-au prăvălit peste strada cu plopi și am aflat că nu vom mai sta acolo și aveam să plecăm înspre sud în orașul mare și trist unde anii gri au venit pe neașteptate umbrind visele în care

1 spuza roșie a zorilor încă mai arde orizontul prin frigul încă timid dar sigur cete de bătrâni trag după ele cărucioare pe roți ca niște ponei încă adormiți și supuși în drum spre autobuzul

octombrie la mare lumina neoanelor îți scălda fața trecând ca un curent slab din frigul sticlos prin mâinile reci în inima mea deja obosită făcând gara să pară un vis și îngerul alb cuibărit în

am ajuns și aici vezi măștile ne arată adevărata față pentru că acum știm că ascund rânjetul de satisfacție al celorlalți atunci când te prinde controlorul fără bilet iar ei au scăpat ca prin

a trecut timpul oasele au încetat să te mai asculte mintea ta e o ploaie caldă de vară prin care nici broscuța umedă nici șopârla singuratică nu mai trec de mult doar cămila cea blondă și o

ziua suntem animale speriate rătăcind prin păduri imaginare fără a sesiza că ne îndreptăm spre un dezastru convenabil în beznă ochii văd mai bine înăuntru și mâinile înțeleg mai repede ce

Nu plânge oricum nu vei rezolva nimic cu lacrimile mai bine spune ce-ai vrea să te faci când vei fi mare? mă întreba tata când veneam lovit de la fotbal și nu știam ce să-i răspund eu doar

sunt ani de când sapi încercând inutil să găsești comoara aurul sau ce crezi că se ascunde în mâzgă sub iarbă în morminte o lopată nu e de ajuns să-ți deschidă calea ridică

să stai departe de lucrurile inutile e mai greu decât să încerci să percepi o privire îndreptată spre tine în mulțimea de pe peron poate a fetei roșcate în negru care fumează și citește Kafka pe

44 de ani și nimic important... doar un fir de lumină subțire pe sub ușa închisă noaptea e cel mai frumos mormânt al sufletelor noastre încă treze când ochii ni-s întorși spre vis către

m-aș contopi cândva cu umbra ta ca să pot merge mereu în urma poveștii pașilor tăi pentru că poveștile izvorăsc întotdeauna numai din inimă și numai așa te-aș putea cunoaște mai bine iar