Poezie
Poem
1 min lectură·
Mediu
și atunci semizeul durerii a strigat
acoperindu-mi inima cu cenușă din stele
vezi, nu este așa de ușor să transformi
cea mai dureroasă singurătate
în cele mai frumoase vise
cu care să impresionezi și fluturii paranoici
dar și șarpele nemilos
pe care să le faci apoi să străbată
– herghelii de mustangi -
orașe cenușii sufocate de bunăstare
în somnoroase amiezi de duminică
în care spaimele se retrag din lume
lăsând loc desfătării și lenei
munți adormiți sub zăpezi de aprilie
și dezolante plaje ascunse vederii
în scurtele veri ce dospesc nostalgii
în care studenți amețiți
se înfășoară ca într-un giulgiu
sperând să nu mai fie treziți
nu e deloc la îndemână
să mergi pe sârma deznădejdii cu grația
cu care somonii înfruntă curentul
doar pentru a ajunge din plasele întinse
în somnul liniștitor al farfuriilor pictate
să dai putere vocilor
să iasă din carapacea uscată a somnului
acoperind gări asaltate de
trenuri ce duc călătorii
spre țări locuite de orbi visători
și păsări de noapte tăcute
001888
0