Eminesciană
de Leonid Dimov(2009)
1 min lectură
Mediu
\"Căci unul era toate și totul era una\"
(Rugăciunea unui dac)
Cilindri, conuri, sfere, bolizi, elipsoide
Au nins de dimineață peste Sahare vide,
Atât de șlefuite că-ți înfioară palma
Vopsite-n alb și negru, încremenesc de-a valma,
Și mult sunând, mă cheamă. Mă voi târî sub ele
Etern reduplicate să-mi lunece pe piele,
Să simt la subsuoară ovalul lor de gheață,
Iar muchii paralele să mi se-nfigă-n față...
Eu sunt, la fiecare, o prelungire curbă,
Doar inima, tendința spre infinit conturbă.
Ungând cu umbre solzii, încovoindu-și spinii,
Ea bate zâmbitoare și caldă printre linii,
Resuscitând orașe din punctele omise
Și dans de pajeri blonde jucând peste abscise.
De mult în repetirea figurilor pleșuve
S-a distilat durerea sedimentată-n cuve
Și toate le-nvelește în triste pungi bălțate
Cu brazi, între lumini și pulberi agățate.