Perfecțiuni de negru
Vol. „O viață de om” – Integrală poetică
de Giuseppe Ungaretti(2020)
2 min lectură
Mediu
Lui Andre Breton
pentru Muntele de Pietate
ecouri
de zgomote
ne ajung
câteodată
suntem așa departe
de toate
porumbeii umblă
încrezători
pe trotuarul
pe care se culcă luna
în mâinile tale
ce tulbură
antilope și-au sprijinit coapsele
și își iau zborul
nu rămâne decât un nor
ce se risipește
cerul se face dur
ca oțelul
casele apar
și dispar
până le pierzi din vedere
nimeni nu le știe drumul
alabastrul minaretelor
lasă în aer
o dâră
de iasomie
un buluc de oameni
debarcă
sforăitor
printre alte pachete
un miros puternic
de frânghii
cineva s-a întins
într-un fotoliu
cu aer de Damasc
pe un corn de lună
un corb
cocoțat
nu e decât efectul
unui capăt
de nor
și deșertul sună
ca alama
nu rămân nemișcate
decât razele luminoase
de pe fundul prăpastiei
și șuierăturile
ce revin
fără casă
fără familie
fără familie
fără iubire
fără prieteni
fără amintiri
fără speranță
ce să mai facă el aici
el e gol
precum noaptea
ca o piatră
în patul unui fluviu
șlefuit
precum o rocă vulcanică
măcinată
pe care cineva a ales-o
pentru praștia sa
corpurile li se preling
precum uleiul
și-și lasă chipurile
în adâncituri de pahar
cu dinții
ți-am rupt
arterele
mult am băut
și mult am râs
cerul se-acoperă
de corbi
aerul are colți
de iarbă
proaspătă
unde am căzut
puneți deci deoparte
acest obiect
pierdut
Ah, aș vrea să mă sting
ca un felinar
la prima lucire
a dimineții.
Traducere Nicoleta Dabija