Morți în munți
de Giuseppe Ungaretti(2020)
1 min lectură
Mediu
Puține lucruri mi-au rămas în minte
Dar, pentru totdeauna, un aprilie
Trăgând norul insolubil,
Și o splendidă-ntâmplare:
Paloare de zori, la Colosseum,
Prin fumul dens ivită,
Grăbită spre orbitele
De un albastru ce soarta n-o ațâță
Nici n-o tulbură.
Cum de la distanță
Siluete nedeslușite traversau
Să ocupe lumina slabă
Până la limita amăgirii,
După câțiva pași se făceau
Trecători la poala acelui zid
Își pierdeau înfățișarea
Dilatând deșertul înălțimilor,
Surprinzător, umbrele vorbeau.
Atent la ecourile înfundate
Ale straniului tambur,
Cărei angoase supreme îi răspundeam
De bunăvoie, arzând
Atât cât îmi părea consumată?
Nu, din trecute întâmplări tresăltând
Mă ademeneau, încă prietenoase
În amintire, gândurile orgoliului:
Nu era nostalgie, nici delir;
Nu era invidia unei liniști de neclintit.
Atunci a fost că, intrat în San Clemente,
De la crucificarea lui Masacio
M-au întâmpinat, de suflare desprinși
În timp ce furia ecvestră
Jos se preschimba în stâncă mută,
Trezi în spatele alb-griului
Mormintelor șterse,
Morți, în munți,
Îmbobociți ușor din norii lini.
Din persistentul fum iar înălțat
Atunci m-a străfulgerat
De ce speranța încă m-aprinde.
Traducere Nicoleta Dabija