Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Ceață

Vol. „O viață de om” – Integrală poetică

de Giuseppe Ungaretti(2020)

1 min lectură

Mediu
Tihnă
Ușoară afundare de valuri
în depărtata piedică a cerului
La pupă
emigranții sirieni
dansau
pe un cântec
de fluier
Se face frig
Roata se oprește
Poverile anilor de servitute
Un tatuaj îmi sapă-n inimă acest moment
pe care orologiul l-a marcat cu o bătaie suavă
Ca un vierme ascuns în gogoașă
când îi dau aripile și
se dă sărutului și își mistuie tenebrele
Mă decantez acum ca un vin vechi de ani
M-au ajuns iar cărările secretului meu
mă pătrunde uraganul meu de incandescență
Cristal de stâncă e transparența ființei mele
unică și trainică mi-e apariția, dispariția
Mă vărs în cea mai fină și intimă arteră a poeziei
Sunt viu
Dacă timpul meu nu ar fi fost pierdut
în scurta pungășie a anilor,
aș fi trecut și n-aș fi iubit
Număr din sorbituri bunătatea timpului
De sâmbătă seara
până la ora asta
evreii din Est
își poartă
morții
și din ungherul
ulițelor
se vede
doar tremurul
luminilor
acoperind doliul
Am pierdut în sfârșit harta orașului
Continui cu cerul deasupra
Acum moțăi în blândețile timpului bun
Mă revigorez
Coagulată peste întinderea oceanului
propria furtună
liniștitoare precum mâinile mamei
Traducere Nicoleta Dabija

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
191
Citire
1 min
Versuri
46
Actualizat

Cum sa citezi

Giuseppe Ungaretti. “Ceață .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/giuseppe-ungaretti/poezie/ceata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.