Atelier Literar

Actuala umanitate își face intrarea în propriul ciclu samsaric, în urmă cu circa treisprezece milenii, ca roire de ființe luminoase perfect echilibrate cu voința cumpănită de inteligență și iubire.

În această nouă geografie a izolării, prima care se dizolvă este iluzia datoriei de a fi înțeles. Măreția tragică a celui care abdică din ringul social constă în uciderea deliberată a speranței că

Un influencer se plimbă prin București cu telefonul într-o mână și microfonul în cealaltă. Oprește trecătorii. Le pune două întrebări. — Cine a fost Mihai Viteazul? — Ăla care a unit țările

La șase dimineața, femeia și-a scos masa în stradă. Avea o oală cu mâncare, douăsprezece farfurii și un caiet în care trecea datoriile vecinilor. Nu avea autorizație sau casă de marcat. Primul

Mă aflu în plină disecție pe viu a propriului suflet, blocat în spațiul strâmt al unei dureri care încearcă să mă izoleze. Însă pumnul meu nu se strânge de disperare, ci de determinare. Privesc

Există un moment în existența umană când oboseala încetează să mai fie o simplă reacție fizică și devine o condiție ontologică. Este clipa în care individul, hărțuit sistemic de instanțele

Protocronismul autohton acreditează teza că neamul românesc vine de dinainte de timpul actual (istoric), din mitogeneză, continuând specificul modului de viață al primilor oameni care au populat

Atingerea bornei de cincizeci de ani reprezintă, în ontologia umană, un moment de maximă densitate reflexivă, un turn de veghe de unde ființa își contemplă propria devenire cu înțelepciunea acumulată

La un moment dat, fiecare om devine colecționar. Nu de obiecte valoroase. Nu de averi. Colecționar de lucruri fără întrebuințare. Într-un borcan din debara păstrez trei chei. Nu mai știu de la ce

Mă gândeam astăzi la riscuri, la senzații și la această stranie foame a omului de a ajunge acolo unde propriile sale limite încetează să-i mai fie suficiente. Unii vor să zboare și îi caută pe cei

Toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. În întuneric totul este trudă. Nimicul rămâne mereu în aceiași infinitate de nulă prezență. Ceea ce nu

În strădania mea de a fundamenta antropoteismul evidențiez trei modalități prin care biosul realizează autocunoașterea: senzitivitatea empirică (prin simțuri) ; calea intelectual-științifică (prin

O zi în plus în care încă mai sunt. Scriu această propoziție și, pentru câteva clipe, simplul fapt că o pot scrie îmi pare mai straniu decât orice revelație. Sunt aici. Am un trup, o memorie, o voce

Ungurii susțin că din secolul trei și până la venirea lor nu a existat picior de român în Transilvania. Prin cunoscuta formulă – terra vida își legitimează politic stăpânirea de o mie de ani asupra

Tetragramatonul în limba greacă sau tetragrama sacră la evrei. Se păstrează, încă, înscris și pe crucile creștinilor. Este considerat a fi numele eliberatorului poporului ales Israel – Yahweh sau

Ceea ce numim în general a fi păcat, în accepțiunea religioasă a lumii, este asemănător unui apus al soarelui căruia îi urmează întunericul. Tot astfel după cum fiecare faptă bună reprezintă un

Sunt trei concluzii pe care le deduci din observația directă a lumii. Universul, cu legile lui de la macro la micro, a fost creat de către o Rațiune, adică o Inteligență superioară pe care omul, în

Dacă nașterea este pragul prin care trupul intră în lume, atunci începutul nostru adevărat se află undeva înaintea ei, într-un loc pe care memoria nu-l poate măsura și pe care rațiunea îl poate doar