Arta de a păstra lucruri

La un moment dat, fiecare om devine colecționar. Nu de obiecte valoroase. Nu de averi. Colecționar de lucruri fără întrebuințare. Într-un borcan din debara păstrez trei chei. Nu mai știu de la ce sunt două dintre ele. Pe a treia o recunosc imediat. Deschidea apartamentul în care credeam că voi rămâne pentru totdeauna. Păstrez și un număr de telefon pe care nu-l mai apelez,dar as recunpoaste vocea oriunde. O fotografie făcută într-o zi despre care nu știam că va deveni amintire. Căni ciobite, scrisori, bilete, parole vechi și conversații care nu mai au niciun destinatar, dar sunt inghesuite in cutia de pantofi de cand aveam vise. Le mut dintr-un sertar în altul, dintr-o casă în alta, convinsă că într-o zi voi găsi timp pentru ele. Dar adevărul este că nu obiectele le păstrez. Păstrez oamenii care le-au atins cândva. Un pulover uitat pe un raft nu este niciodată doar un pulover. O cană nu este doar ceramică. O carte cu paginile îngălbenite nu mai conține de mult doar povestea tipărită în ea. Si cămasa lungă, roz... Uneori cred că memoria nu locuiește în noi. Cred că se ascunde în lucruri și așteaptă. Așteaptă să deschid un sertar după zece ani. Să găsesc o agendă. Să recunosc un scris care îmi aparține și totuși pare al unui străin. Așteaptă să mă opresc o clipă din alergat și să privesc în urmă. Viața modernă ne învață să înlocuim. În ultimii cincisprezece ani mi-am schimbat telefonul de opt ori. Orașul de trei. Adresa de cinci. Țara de două. Dar încă mă mut cu aceeași cutie de hârtii pe care n-am deschis-o de ani întregi. Sunt zile în care gestionez clădiri întregi și sisteme care nu au voie să se oprească niciodată. Știu exact unde este fiecare cablu important. Dar in cutia aceea sunt acte expirate, o felicitare de Crăciun de la tata, două fotografii developate strâmb și un bilet de cinema din 2009 pe care nu l-am aruncat niciodată. Nu pentru că valorează ceva. Ci pentru că, din când în când, am nevoie de dovada că femeia care le-a pus acolo a existat cu adevărat. Că a iubit. Că s-a temut. Că a sperat lucruri care nu s-au întâmplat. Că a supraviețuit unor zile despre care era convinsă că o vor frânge. Iar într-o zi, când cineva va deschide sertarele rămase după noi, probabil nu va înțelege mare lucru. Va găsi obiecte mărunte, aparent lipsite de importanță. Doar eu voi ști că acolo, printre hârtii inutile și lucruri fără valoare, se află biografia unei vieți. Scrisă fără cuvinte.