YHWH

Tetragramatonul în limba greacă sau tetragrama sacră la evrei. Se păstrează, încă, înscris și pe crucile creștinilor. Este considerat a fi numele eliberatorului poporului ales Israel – Yahweh sau Iehova. Însăși numele Isus (Iehsus) e considerat un derivat al său și înseamnă Salvatorul. Dar, sub un amendament al textului biblic, e trecut în tăcere faptul că Yahweh era unul dintre fiii lui El – divinitate supremă mesopotamiană. Acest lucru e confirmat de Septuaginta și manuscrisele de la Qumram. Prima din cele zece porunci afirmă: “ Eu sunt YHWH Dumnezeul tău, cel care te-a scos din sclavia Egiptului. Să nu ai alți Dumnezei înainte de mine” . În perioada Facerii i se spunea Elohim, începând de prin secolul trei înainte de Cristos nu mai era folosit, iar în prezent e interzis a fi pronunțat de către profani. Este înlocuit prin Adonai – Domnul. Potrivit Cabalei pare a fi cuvântul sacru care, pronunțat într-un anumit mod, dă muritorului cheia întregii cunoașteri. În accepția acesteia fiecare literă a alfabetului ebraic are o triplă semnificație: semn grafic, număr în funcție de locul ocupat în alfabet și idee. Stă la baza configurării arborelui sefirotic. Y e pronunțat iod, ocupă poziția a zecea în alfabet și toate celelalte douăzeci și două de litere se formează din el. Legea după care se constituie alfabetul ebraic e considerată legea fundamentală a universului și cunoașterea ei permite cunoașterea lumii. H se pronunță He și ocupă poziția a cincea. În înțelepciunea zecistă (decistă, dacistă, getistă), asumată de pitagoreism, de la unu la cinci se manifesta acția, iar în continuare până la zero se manifesta reacția, opoziția. H ar exprima elementul de echilibru, nonactivitatea – neutralitatea pasivului. W se pronunță waw și, ocupând poziția a șasea în alfabet, leagă, interconectează între acția cu reacția exprimând rezultanta ce face posibilă Devenirea. Al doilea H din tetragramă ar semnifica ciclicitatea devenirii pe spirală. Alegoric el ar avea rolul bobului de grâu. YHW ar germina spicul de grâu care e decantat în bobul H, ce concentrează potența germinativă a viitorului (următorului) spic de grâu. Consider că tetragrama sacră reprezintă, mai degrabă, un cod profetic ce aparține înțelepciunii preavramice. El anunță și avertizează generațiile următoare ale umanității asupra devenirii spirituale a omenirii. Aceasta va intra în stadiul Y al stăpânirii lui Yahwe, care va germina civilizația iudaică. H desemnează epoca creștinismului lui Hristos venit în ipostaza de Iisus. W este o dublură a lui Y și exprimă o întoarcere și continuare a iudaismului de la urmașii lui Isaac la cei ai lui Ismail în forma sa islamică. Al doilea H are rolul bobului de grâu, simbolizează sinteza primelor trei (spicul) și anunță întoarcerea lui messia Hristos ca Antropo/Teos. Împărăția pământeană ce o va instaura se va chema antropoteism și va desemna încheierea samsarei pământene a omului prin saltul acestuia către ciclul următor al ființei sale divine. Omul antropoteic va fi bobul ce face trecerea de la spicul ramanic (Ra) către o altă cosmicitate în care Pământul va fi Soare. Deci după Tora, Noul Testament și Coran este așteptat Antropoteismul. Iudaismul este istorisirea nașterii și pătimirii unui popor ales de către zeul său pentru a stăpâni lumea creată și dăruită de el în schimbul recunoașterii și acceptării sale. Creștinismul e povestea veniri și pătimirii pe pământ a zeului ca persoană umană spre a-l învăța pe muritor să-și depășască starea, înălțându-se prin iubire. În cazul islamului cuvântul lui Dumnezeu (coranul), sub forma versetelor mesagerului, impus prin luptă opozanților (nemusulmani) este călăuza obținerii fericirii pământene și accederii la raiul ceresc. Antropoteismul e odiseea persoanei umane (samsara) pentru accederea la ființa sa prin autocunoaștere. Primele trei s-au structurat în jurul unei persoane umane centrale – Moise, Iisus, Mohammed. Ultimul e o fenomenologie a devenirii persoanelor întru ființa lor unică – Antropoteos. Este opera comună a umanității în mintuirea (mântuirea) sa pământeană. Primele sale cinci cărți ar putea fi: Temeiuri, Gnoza ontică, Arheism și Demiurgie, Gnoetica umanului și Ființa eonică. Zalmoxe ne-a dăruit lumina lui Ra spre a vedea nemurirea, Prometeu ne-a adus focul spre a ne încălzi în vremea înstrăinării de zeu, Iisus – iubirea înălțării, Antropos ne dăruiește înțelepciunea vieții. E numele prezentului umanității, iar Antropoteos – netimpul care vine la capătul actualului ciclu samsaric.