Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

remember

3 min lectură·
Mediu
ne bântuie molime crize războaie și seceta fundul dunării a ieșit la suprafață ca osândiții din vechile morminte să fie oare semnul venirii judecății acel decembrie tot nu ne dă pace citesc o carte a unui ziarist inocent care spune ce crede că a văzut el dar şi replicile unor actori timoraţi ai unei operete menite să ne fie istorie mă transpun şi gândul o ia razna mai erau trei zile până la crăciun cristul aştepta să se nască drept iisus habar n-avea nimeni nu îl anunţase că-n uterul matern lumea îl credea messia a venit pe pământ fără semn pe frunte incognito spre a nu fi recunoscut ci doar să se creadă în el când le va spune că e Fiul Omului – Trimisul anunţatul le-a spus-o învăţaţilor răspicat în templu chiar a mai făcut şi căteva minuni bolnavilor care cereau ochi pentru ochi şi nebunilor ce voiau dinte pentru dinte le-a oferit iubirea salvatoare infinită ca o cruce pe orizontală şi verticală ea urma să le fie Calea Adevărul şi Viaţa dar nu i-a învăţat cum să iubească şi neştiutoare prostimea l-a răstignit apostolii s-au oferit să-i împlinească misia în sutanele lor au numit-o creştinism – dogmă pământeană împotriva ereticilor ce a născut din sine inchiziţia şi rugul superbe cruciade împotriva liber arbitrului una chiar a nimicit imperiul creştin al lui constantin cel mare şi geţilor lui înlocuit prin democraţie şi drepturile omului promovate prin războaie în care el e ucis ori prin revoluţii imposibil de definit ascuns undeva în păpurişul de la racoviţa în penumbra cetăţii marilor voievozi asemenea fiarei pe care pasionat o vânase el messia al naționalismului geniu carpatin întâiul preşedinte al româniei socialiste primul secretar general al partidului şi comandant suprem al întregii oştiri flămând şi îngheţat tremură de frig și frică exact ca turma-i pe care o păstorea lângă academicianadoctoringiner consoartă vegheaţi nu de vreun înger căci îi alungase ci de plutonierul paisie al miliţiei judeţene - la circa trei patru sute de metri distanţă fumuri ieşeau pe coşurile caselor sărace și înăuntru era cald copii nu cântau colinde aşteptau dovleacul din cuptor să se coacă în timp ce părinţii priveau la televitor cum el cel mai iubitul cârmaciul semizeu devenea tiranul odiosul criminalul analfabetul pe străzi celebra lui clasă muncitoare făcătoare docilă a atâtor şi atâtor cincinale cu de la sine putere îşi lua raţia de libertate - tânja la simplitatea veche ţărănească pe care fudul încercase s-o proletarizeze şi-îngrijorat el ce-şi trăise viaţa ca revoluţionar se întreba ce vor face apostolii cu împărăţia sa în curs de dezvoltare liberă independentă suverană pe care prin foamete tocmai o scăpase de datorii înnebunea la gândul că popa tokeş va lua ardealul ca un destin zeu şi om uniţi prin acelaşi crăciun primul se năştea să moară crucificat ca apostolii lui să nască creştinismul celălalt oare moare împuşcat spre a se naşte spre a salva noua lume de emanaţii săi apostoli
0010
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
487
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Dumitru Sava. “remember.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-sava/eseu/14204236/remember

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.