Despre autor
DSDumitru Sava
@dumitru-sava
0 urmăritori
Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil minune. Pe la șapte ani știam etnologia neamului meu și învățasem războiul din Rusia sub sticla afumată a lămpii, din a cărei palidă lumină tata făcea amfiteatru și teatru de operații militare. Deși, la școală, eram mereu premiant “moșul” venea rar de sărbători. Nu mă vedea! Pentru că ai mei făceau mereu economie la gaz. Ori coșul casei era prea mic. Pe la unsprezece ani încă mă mai țineam de coada vacii și umblam cu sloiurile pe Dâmbovița.
Apoi am plecat în cătănie la un liceu militar. Și cătană am rămas. În serviciul lui Ares, Psyhe și episteme! Am fost paznic de aerodrom, profesor de școală înaltă, sfetnic de taină, sol și iarăși paznic… de cărți. Am rostit solemn: ”Vă ordon faceți ca mine!” și “Servesc patria!” Am mâzgălit niște hărți și mi-am „mâncat” zilele în poligoane, serviciul operativ, terenuri de instrucție, trenajoare și săli de specialitate, alarme, tabere de antrenament și supraviețuire, câmpuri de aplicație, forțări de cursuri de ape, poligoane de călire fizică și psihică și misiuni de luptă foarte reale. Dar tot am apucat să zămislesc trei copii, să zidesc o casă, să plantez o livadă, să sleiesc o fântână și să scriu niște cărți.
Ucenicia literară mi-am făcut-o pe apucate (dar nu am terminat-o) în diferite cenacluri, cel mai faimos purtând numele poetului Nicolae Tăutu. Am debutat târziu în beletristică cu volumul „Te plâng cu petale de gând”. Și de atunci doar asta mai fac! Respir și din când în când mai scriu. Incă nu îmi dau seama cât de prost. Știu însă că fiecare silabă e un tril dintr-un cântec de lebădă. O lebădă care moare cu fiecare vers ca să învie, dar nu se predă!
parte din cărțile mele:savadumitru.ro
Vezi profilul
Lectura repetată adâncește înțelesurile. De fiecare dată se descoperă un alt strat: de la relația părinte–copil, la dimensiunea metafizică a existenței, până la concepția ciclică a vieții și a morții („mă mai nasc odată / într-o altă mamă / din acelaşi tată”), acesta m-a provoacă să „dezghioc” cu răbdare fiecare imagine și fiecare simbol.
Este de-a face cu un poem profund și polisemantic, în care simplitatea expresiei ascunde un univers dens de idei. Faptul că lectura sa se cere reluată, recitată chiar, dovedește calitatea lui: este un text viu, care obligă participarea, reflectarea și regăsirea în arderea pe care o descrie.