o altă istorie...

Ungurii susțin că din secolul trei și până la venirea lor nu a existat picior de român în Transilvania. Prin cunoscuta formulă – terra vida își legitimează politic stăpânirea de o mie de ani asupra unei părți a teritoriului nostru național conform dreptul primului venit. Românii au început să se infiltreze compact în străvechea vatră dacică abia după secolul treisprezece, afluind prin Banat dintr-un spațiu învecinat cu Albania unde se află astăzi Bosnia-Herțegovina și Muntenegru . Din Ardeal au coborât în Muntenia și Moldova, întemeind Principatele. Deci suntem un popor fără memorie și fără destin - niște uzurpatori ai istoriei, un neam de imigranți și venetici veniți de aiurea din Balcani fără niciun drept legitim asupra patriei noastre actuale. Varianta magheară e susținută și de către austrieci, principatele române aparținând sferei lor de interes. Dinspre est, istoriografia rusă ne anunță că spațiul moldovenesc este leagănul istoric al slavonității, că țara întemeiată de Dragoș era rusească și că e greu de stabilit dacă Ștefan cel Mare al Moldovei vorbea românește. Se pare, însă, că nici în Balcani unde ne originează teza migraționistă nu ne găsim locul. Potrivit istoriografiei bulgare vechea populație dacoromană de la nord de Dunăre a fost nimicită și pulverizată în vremea migrațiunii, dispărând din istorie prin înlocuirea ei de către slavi, iar românii nu s-au situat niciodată în vecinătatea fluviului de nicio parte a lui. Pe teritoriul bulgarilor nu se află și nu s-a aflat nici urmă de valah, aceștia fiind îngrămădiți către Tesalia și Epir. Nici măcar în cadrul celui de-al doilea țarat valahii nu sunt prezenți. Descoperirea lor e o strădanie a expansionismului românesc care, după ce a cucerit nordul, nutrește pretenții teritoriale și spre sud în Balcani. Nici acolo, în perimetrul foarte restrâns la sud de fluviu, unde ne plasează istoriografiile neprietene se pare că nu ne găsim locul. Aici se află “patria cea mai veche și mai constantă a poporului sârb”. Grecii ne anunță că nu s-a produs nicio emigrare a românilor din vechea Dacie în provinciile balcanice și că nu e nicio legătură de sânge între locuitorii României de azi și vlahii balcanici. Aromânii sunt greci care și-au pierdut limba în perioada romanizării, iar vlah ca și felahul egiptean e numele dat lucrătorului pământului. Ungurii ne neagă existența în Transilvania, rușii în Moldova, bulgarii în Muntenia, iar sârbii și grecii în Balcani. Suntem, deci, un popor de nicăieri, un mister al istoriei fără drept la existență statală. În celebra sa sinteză ce poartă titlul unui capitol dintr-o lucrare a profesorului său Ferdinand Lot – “poporul român o enigmă și un miracol istoric” - Gheorghe Brătianu, pornind de la teoriile istoricilor vremii care, din motive politice, contestau existența românilor în actualul lor areal afirmă continuitatea dacoromanității pe ambele maluri ale fluviului ca spațiu de etnogeneză a noastră. Dacă noi suntem, prin prezența înspațiul și timpul pe care le locuim ne afirmăm existența și istoria scrisă, cronică a faptelor și interesului celui care comandă scrierea, un mileniu aproape ne trece sub tăcere pentru ca acum să ne nege, înseamnă că e falsă. Însăși existența noastră reclamă o altă istorie, una în concordanță cu realitatea care suntem, adică una adevărată. Fără ea am putea avea soarta kurzilor de azi.