Marian Senchiu

Gândurile mi s-au întunecat până când marea, Marea, s-a unit cu pământul într-o singură culoare ternă, iar cerul și-a dat ultimul cuvânt întunericului, suflându-și norii spre depărtările gropilor

Ce straniu... Când adorm, visele mă duc cu gândul spre casă, spre Diana, Lucreția și Elena. Nu visez nimic altceva. Stăm la masă, eu păcălesc fetele spunându-le că mami n-a gătit decât ficăței de

Noaptea azi n-a venit... Și pregătisem îmbrățișări și săruturi, Din tălpi spre cer să le simt Alunecându-mi etern printre gânduri...

Camera de hotel mă așteaptă, Balconul e trist și tăcut, Pe noptieră s-așează o șoaptă, Mai am pân` la pat un minut. Mă dezbrac de uitări și de nopți, Mă-mpiedic de șlapi și de viață, Pijamale cu

Ploaia asta de azi... e uitare... Și picurii ei mă lovesc... și mă dor, Rotunzi vor fi fost ca un Soare, Când prietenii mei iarăși mor... Ploaia asta adâncă mai spală Și uitări... și tăceri... O

Trandafirul dormea Între cana mea de cafea Și a ta... Nici urme de nori, Nici urme de lapte, Nici urme de flori, Căci vor fi fost șoapte... Buzele tale zâmbeau Pe marginea cănii Stăteau sau

Ț𝗂-𝖺ș 𝖼𝗎𝗅𝖾𝗀𝖾 ș𝗈𝖺𝗉𝗍𝖾𝗅𝖾 ș𝗂-𝖺ș î𝗇𝗏ăț𝖺 𝗌ă 𝗅𝖾 î𝗆𝗉𝗅𝖾𝗍𝖾𝗌𝖼, 𝗋𝗎𝗀â𝗇𝖽𝗎-ț𝗂-𝗅𝖾 𝗌ă 𝗌𝖾 𝗍𝗈𝗉𝖾𝖺𝗌𝖼ă î𝗇 𝖿𝗂𝗋𝖾 𝖽𝖾 𝖽𝖾𝗌𝗍𝗂𝗇 î𝗇 𝗆â𝗂𝗇𝗂𝗅𝖾 𝗆𝖾𝗅𝖾

Ziua: Ți-am zis că o să mor? Noaptea: Da, dar nu acum. Z: Nu, peste un timp. N: Ce este "un timp"? Z: Totul și nimic. N: E mâine? Z: Nu, e altădată. N: Nu-l văd! Z: Nici eu nu-l simt. N:

Aș compune un parfum în care să se-nvăluiască puțin zâmbet pentru speranță, puțină adiere de apă sărată pentru gânduri de mare albastră, un strop de virtute ca să se-ntărească pielea, trei picături

Gândurile mi s-au întunecat până când marea, Marea, s-a unit cu pământul într-o singură culoare ternă, Iar cerul și-a dat ultimul cuvânt întunericului Suflându-și norii spre depărtările

Inima ta la mine-n piept trăiește Și-o-mbrățișez cât pot când e rănită, Nori negri risipesc când crește Dorința de trecut grăbită... Inima ta la mine-n piept se zbate Și-o liniștesc când îi e

Tocind cu aripile tale vântul Când zbori timid spre-al meu mormânt, Te-aștept să răscolești pământul, Să-mi spui c-am fost, dar nu mai sunt... Spre asfințit mi-e crucea înălțată, Dar eu cobor

Scrie-mă curat, pe o foaie de nor Spune că n-am contat. Scrie-mă bine, cu dor Să vedem amândoi c-ai uitat... Plânge-mă cristalin, prin mansarde Uitate de timp sau de lume. Scrie-mă bine, cu

E seara când speranța din Sfinte Ceruri coborând, A fost primită pe Pământ întru ființă Și când trei magi uniți prin gând, Întâmpinară viața în Credință. E seara peste veacuri

- Am uitat ce bine e în brațele tale! - Dar e prima dată când te îmbrățișez! - Oh, dar tu nu ai văzut viitorul!!! - Dar am scris despre el și nu te-am zărit! - Asta pentru că nu ai

El: Atunci când eu ți-am spus să zbori, Mi-ai zis să stau o clipă să gândesc. Erai acolo, printre nori, Și mă priveai cum te iubesc. Ea: Când îmi spuneai, de drag și dor, Că o să vină clipe

Iartă-mi sărutul nerostit Uitat prin vântul ce se-nchină spre apus, Precum o lacrimă apusă-n răsărit, Din timpul scurs, din timpul dus. Zărește-mi liniștea crescândă, Ce s-a născut aievea-n

N-ai ochi? Te rog, pune-i pe-ai mei, Să vezi cum te-am descoperit când ai venit, Iar eu priveam cu neputință marea, Cum se cutremura în valuri mici, Ce-mbrățișau nisipul seara... Nu, nu-i mai

Tu te întâmpli când pășești pre noi, Purtând în loc de aripi șoapte arse, Călcând pe fire de destin întoarse, Într-o capelă cu strigoi. Dar tu te-ntâmpli și când taci, Asurzitor prin ramuri de

Mama-ți cânta când te-ai născut, Soția te sărută și-ți zâmbește, Păstrează-ți pururi acest scut, Cu flori și-mbrățișări. Iubește! Doar primăvara-ți spune să renaști, Când iarna bântuie-n

de visul tău legat-am lumi necunoscute, ce ne-nfioară când le auzim vuind prin întunericul adânc al gândurilor noastre. prin cale lor trăim obstacole pierdute, ne-nchipuim culori ce nu au

și îngeri pleacă spre neant... ce i-am iubit! ce i-am visat! trec râuri reci ce sparg fiori, trec timpul călărind un nor, iar eu mă pierd când îi privesc, mă părăsesc, dar... ce i-am