Marian Senchiu

Viața ne aduce-mpreună, Tu mi-ești Pământ, eu îți sunt Lună, Și Moartea ne aduce-mpreună, Inimă rea, inimă bună, Să-mi fii vis, să-ți fiu cunună. Soarele nori să îți pună, Nopțile... cer cu

Camera de hotel mă așteaptă, Balconul e trist și tăcut, Pe noptieră s-așează o șoaptă, Mai am pân` la pat un minut. Mă dezbrac de uitări și de nopți, Mă-mpiedic de șlapi și de viață, Pijamale cu

Ploaia asta de azi... e uitare... Și picurii ei mă lovesc... și mă dor, Rotunzi vor fi fost ca un Soare, Când prietenii mei iarăși mor... Ploaia asta adâncă mai spală Și uitări... și tăceri... O

Trandafirul dormea Între cana mea de cafea Și a ta... Nici urme de nori, Nici urme de lapte, Nici urme de flori, Căci vor fi fost șoapte... Buzele tale zâmbeau Pe marginea cănii Stăteau sau

Ț𝗂-𝖺ș 𝖼𝗎𝗅𝖾𝗀𝖾 ș𝗈𝖺𝗉𝗍𝖾𝗅𝖾 ș𝗂-𝖺ș î𝗇𝗏ăț𝖺 𝗌ă 𝗅𝖾 î𝗆𝗉𝗅𝖾𝗍𝖾𝗌𝖼, 𝗋𝗎𝗀â𝗇𝖽𝗎-ț𝗂-𝗅𝖾 𝗌ă 𝗌𝖾 𝗍𝗈𝗉𝖾𝖺𝗌𝖼ă î𝗇 𝖿𝗂𝗋𝖾 𝖽𝖾 𝖽𝖾𝗌𝗍𝗂𝗇 î𝗇 𝗆â𝗂𝗇𝗂𝗅𝖾 𝗆𝖾𝗅𝖾

Ziua: Ți-am zis că o să mor? Noaptea: Da, dar nu acum. Z: Nu, peste un timp. N: Ce este "un timp"? Z: Totul și nimic. N: E mâine? Z: Nu, e altădată. N: Nu-l văd! Z: Nici eu nu-l simt. N:

Aș compune un parfum în care să se-nvăluiască puțin zâmbet pentru speranță, puțină adiere de apă sărată pentru gânduri de mare albastră, un strop de virtute ca să se-ntărească pielea, trei picături

Gândurile mi s-au întunecat până când marea, Marea, s-a unit cu pământul într-o singură culoare ternă, Iar cerul și-a dat ultimul cuvânt întunericului Suflându-și norii spre depărtările

Inima ta la mine-n piept trăiește Și-o-mbrățișez cât pot când e rănită, Nori negri risipesc când crește Dorința de trecut grăbită... Inima ta la mine-n piept se zbate Și-o liniștesc când îi e

Tocind cu aripile tale vântul Când zbori timid spre-al meu mormânt, Te-aștept să răscolești pământul, Să-mi spui c-am fost, dar nu mai sunt... Spre asfințit mi-e crucea înălțată, Dar eu cobor

Scrie-mă curat, pe o foaie de nor Spune că n-am contat. Scrie-mă bine, cu dor Să vedem amândoi c-ai uitat... Plânge-mă cristalin, prin mansarde Uitate de timp sau de lume. Scrie-mă bine, cu

E seara când speranța din Sfinte Ceruri coborând, A fost primită pe Pământ întru ființă Și când trei magi uniți prin gând, Întâmpinară viața în Credință. E seara peste veacuri

- Am uitat ce bine e în brațele tale! - Dar e prima dată când te îmbrățișez! - Oh, dar tu nu ai văzut viitorul!!! - Dar am scris despre el și nu te-am zărit! - Asta pentru că nu ai

El: Atunci când eu ți-am spus să zbori, Mi-ai zis să stau o clipă să gândesc. Erai acolo, printre nori, Și mă priveai cum te iubesc. Ea: Când îmi spuneai, de drag și dor, Că o să vină clipe

Iartă-mi sărutul nerostit Uitat prin vântul ce se-nchină spre apus, Precum o lacrimă apusă-n răsărit, Din timpul scurs, din timpul dus. Zărește-mi liniștea crescândă, Ce s-a născut aievea-n

N-ai ochi? Te rog, pune-i pe-ai mei, Să vezi cum te-am descoperit când ai venit, Iar eu priveam cu neputință marea, Cum se cutremura în valuri mici, Ce-mbrățișau nisipul seara... Nu, nu-i mai

Tu te întâmpli când pășești pre noi, Purtând în loc de aripi șoapte arse, Călcând pe fire de destin întoarse, Într-o capelă cu strigoi. Dar tu te-ntâmpli și când taci, Asurzitor prin ramuri de

Mama-ți cânta când te-ai născut, Soția te sărută și-ți zâmbește, Păstrează-ți pururi acest scut, Cu flori și-mbrățișări. Iubește! Doar primăvara-ți spune să renaști, Când iarna bântuie-n

de visul tău legat-am lumi necunoscute, ce ne-nfioară când le auzim vuind prin întunericul adânc al gândurilor noastre. prin cale lor trăim obstacole pierdute, ne-nchipuim culori ce nu au

și îngeri pleacă spre neant... ce i-am iubit! ce i-am visat! trec râuri reci ce sparg fiori, trec timpul călărind un nor, iar eu mă pierd când îi privesc, mă părăsesc, dar... ce i-am

mă-ntreb oare ochii se-nchid alene în noapte, când luna pe cer deschide cercuri reci de lumină și-apasă pe mare valuri pe țărmuri, când închid ochii departe... sub perne, o carte, deschisă

pier spre cer finaluri netrăite încă și eterne valuri nesparte de stânci strigă în adâncuri, spre mal se aruncă, pierd din forța rece când se-ncruntă; din a Raiului poruncă mai departe

lăuntric, ieftin, dor de noi se ascunde luna după nori când ne plimbăm pe dealuri, doi impiedicând lumina-n noapte... spre dimineață, tu minune îmi torni în cană șoapte, ploi, eu