Eduard Rosentzveig

Măghiran verde prin sîn te-ncurcai cu un hapsîn de la mă-ta te dusei pe-un ostrov cu mielușei Io mai neaoș dintre ei aveam dinți de lup pe blăni de-i rînjeam la anii grei și-aprindeam

Încă nu plec, dar liniștea rămîne și va avea sub sân odihna aleasă, ca-ntr-o cupola albă, dorințele-s acasă; făcută să priceapă așa de mult și bine pînă la cer va ști să te servească,

Bateți în gol în tobele de carne pustiul îl pompați în ritm alert, reinventînd femeia de café-concert ce gîdilă nonsensul între coarde, prin două guri ce trîmbiță emoții. Armate de cărunți

Egală cu sine mereu, blestemată cu pofta de-a-mi fi Dumnezeu și lipsită de trup, părăsită de dragostea mea, moartea a căzut azi de pe masă ca o cană de lapte acru dărîmată de pisică.

Să accepți bărbăția nu ca pe un alt soi de feminitate ci ca pe însuși miezul ei. Respingîndu-l ți-ar rămîne o coajă impenetrabilă apărînd-dispărînd un miez ipotetic, idealizat, mereu schimbător

Spunînd adevărul ce doare doar pentru tine, nu pentru celălalt nu vei confunda nicicînd vreo eliberare cu onestitatea; o etică mărturisire controlată de milă, o iubire în fapt; iertarea vine

În delta coapsei tale mă hrănesc păsări țîșnesc din mine hemoragii mîntuitoare stoluri sanguine îmi urcă bărbăția spre unica direcție firească... Pe unde-mi rătăcești, România mea mare? Te port

Eu jocul acesta al vostru l-am înțeles demult, urmași ai lui Cain! Îl vor juca doar cei ce se pot pierde și crăpături în crezul ce vă lipește spaima apar cînd zarurile aruncate vi se lovesc de

Foaie verde-a Runcului nu m-aș plânge Domnului poate numa' gândului; ca un codru singurel fără pașii tăi prin el; iarna lupii îl horesc și din mine-l frunzăresc fără vise, numai ram ca atunci

Mă iubeai cu gura plină de jeleuri și mă admirai, sărutându-mă cu atâta drag încât pielea mea devenea mică pentru cât îmi creștea inima. Mă iubeai pentru că eram frumos și îți arătam asta de

M-am trezit cu buze uscate și totuși am smuls din visul cu tine sensul; că deși timpul nu ne așteaptă să facem alegerile perfecte, dragostea e aceea care ne dă rostul celor bune, si nu după

Înainte vremea toată fugea de ochii tăi în căutarea unui crepuscul; cele încă nepetrecute, neclipite în niciun opuscul nu-mi ascundeau în zori plecarea ta Acum răsfoiești neânțelesul de

Câteodată mi se face dor de tine când stele-ți irosesc umerii goi e vară iar și ca în somn mă ține un vis cu ochii-n poza cu noi doi îmbrățișînd o plajă și prin scoici infirme coapsele tale,

"Nimic, din ce n-ascund, nu mă mai minte!", se amuza bătrînul din gara Ițcani; nu cerea nici țigări, nu voia nici bani, glumea serios cu cei care-i treceau pe dinainte. Dorindu-te pe-ascuns,

Orbecăiam pe-o mare seacă printre atoli, prigorii și săltăreți cosași, cu mîini de prunc țineam pieziș o barcă când sarcofage de lumină se răsturnau pe boltă vărsând pe noi amurgul mesianic ca

Cuvintele tale scapără furia ca Pietrele Doamnei dedițeii sub o ploaie de vară, și-mi suflă-n pribegii ivorine trupul din semințe de păpădie, Cuvintele mele zăitin pe apă devin, prigorii ce

Un cer de levănțică îmi inundă timpanul cu zborul încins al unei acvile țipătoare te văd bucuroasă, “ hei, dude, hai să pândim caprimulgii, hai să vedem orhidee!”, și mă sorbi mai departe în

Singurătatea, ce ascunzătoare pentru morţii vii... Nu lipsa prezenţei ci lipsa unui raport; doar ştii că printre mai mulţi te poţi ascunde bine Împreună printre absenţi e cea mai virtuală

În cușca verticală a orașului de unde doar în gândul tău mai pot scăpa seducătoare nopți, apăsătoare zile mă spintecă-n ibovnic și în umbra ta. Azi trupul meu velin rostogolit spre mâine prin

Până la urmă, între o fantezie și virtualizarea ei diferența este pierderea oricărei suspiciuni a schimbării și odată cu aceasta a nădejdii de a mai privi în ochi un om; uciderea omenescului

Încui marea pe dinafara pieptului, ascult la întîmplare un val până privirea ta, învăluită de amintirea lui, se rotește spre mine. Întîlnindu-mi foamea de tine unii înoată în largul ei,

Afară-i ger, cer desfrunzit vis de iarnă, tu dormi pe brațu-mi obosit Cosînzeană, în ochii mei păstrezi copil dimineața, obrajii tăi îmi încălzesc aspră fața. Cu-n gest firesc îmi

O floare cu urechi de liliac, o poveste cu buze de mac de unde mai pot auzi cum odată șușoteai unei călugărițe cu ochi de piper verde despre-un călugăriț de care nu se poate pierde cît nu