Această viață
În formele sale oneste timpul e doar o convenție pentru ce nu trăim implicat de aceea când simt că el se oprește e pentru că tu mă îmbrățișezi descifrându-mi alfabetul prezenței. Cine aș fi eu
EREduard RosentzveigMăghiran verde prin sîn
Măghiran verde prin sîn te-ncurcai cu un hapsîn de la mă-ta te dusei pe-un ostrov cu mielușei Io mai neaoș dintre ei aveam dinți de lup pe blăni de-i rînjeam la anii grei și-aprindeam
EREduard RosentzveigÎncă nu plec
Încă nu plec, dar liniștea rămîne și va avea sub sân odihna aleasă, ca-ntr-o cupola albă, dorințele-s acasă; făcută să priceapă așa de mult și bine pînă la cer va ști să te servească,
EREduard RosentzveigToboşarii golului
Bateți în gol în tobele de carne pustiul îl pompați în ritm alert, reinventînd femeia de café-concert ce gîdilă nonsensul între coarde, prin două guri ce trîmbiță emoții. Armate de cărunți
EREduard RosentzveigDeghizări ale morții
Egală cu sine mereu, blestemată cu pofta de-a-mi fi Dumnezeu și lipsită de trup, părăsită de dragostea mea, moartea a căzut azi de pe masă ca o cană de lapte acru dărîmată de pisică.
EREduard RosentzveigOglindiri
Să accepți bărbăția nu ca pe un alt soi de feminitate ci ca pe însuși miezul ei. Respingîndu-l ți-ar rămîne o coajă impenetrabilă apărînd-dispărînd un miez ipotetic, idealizat, mereu schimbător
EREduard RosentzveigAcesta va arunca piatra
Spunînd adevărul ce doare doar pentru tine, nu pentru celălalt nu vei confunda nicicînd vreo eliberare cu onestitatea; o etică mărturisire controlată de milă, o iubire în fapt; iertarea vine
EREduard RosentzveigEritrofor
În delta coapsei tale mă hrănesc păsări țîșnesc din mine hemoragii mîntuitoare stoluri sanguine îmi urcă bărbăția spre unica direcție firească... Pe unde-mi rătăcești, România mea mare? Te port
EREduard RosentzveigGame over, conducători iubiți
Eu jocul acesta al vostru l-am înțeles demult, urmași ai lui Cain! Îl vor juca doar cei ce se pot pierde și crăpături în crezul ce vă lipește spaima apar cînd zarurile aruncate vi se lovesc de
EREduard RosentzveigDoină
Foaie verde-a Runcului nu m-aș plânge Domnului poate numa' gândului; ca un codru singurel fără pașii tăi prin el; iarna lupii îl horesc și din mine-l frunzăresc fără vise, numai ram ca atunci
EREduard RosentzveigMă iubeai
Mă iubeai cu gura plină de jeleuri și mă admirai, sărutându-mă cu atâta drag încât pielea mea devenea mică pentru cât îmi creștea inima. Mă iubeai pentru că eram frumos și îți arătam asta de
EREduard RosentzveigDespre întoarceri
M-am trezit cu buze uscate și totuși am smuls din visul cu tine sensul; că deși timpul nu ne așteaptă să facem alegerile perfecte, dragostea e aceea care ne dă rostul celor bune, si nu după
EREduard RosentzveigDincoace de lentile
Înainte vremea toată fugea de ochii tăi în căutarea unui crepuscul; cele încă nepetrecute, neclipite în niciun opuscul nu-mi ascundeau în zori plecarea ta Acum răsfoiești neânțelesul de
EREduard RosentzveigTu
Câteodată mi se face dor de tine când stele-ți irosesc umerii goi e vară iar și ca în somn mă ține un vis cu ochii-n poza cu noi doi îmbrățișînd o plajă și prin scoici infirme coapsele tale,
EREduard RosentzveigNimic din ce n-ascund...
"Nimic, din ce n-ascund, nu mă mai minte!", se amuza bătrînul din gara Ițcani; nu cerea nici țigări, nu voia nici bani, glumea serios cu cei care-i treceau pe dinainte. Dorindu-te pe-ascuns,
EREduard RosentzveigOrbecăiam
Orbecăiam pe-o mare seacă printre atoli, prigorii și săltăreți cosași, cu mîini de prunc țineam pieziș o barcă când sarcofage de lumină se răsturnau pe boltă vărsând pe noi amurgul mesianic ca
EREduard RosentzveigPloaie de vară
Cuvintele tale scapără furia ca Pietrele Doamnei dedițeii sub o ploaie de vară, și-mi suflă-n pribegii ivorine trupul din semințe de păpădie, Cuvintele mele zăitin pe apă devin, prigorii ce
EREduard RosentzveigUn cer de levănțică
Un cer de levănțică îmi inundă timpanul cu zborul încins al unei acvile țipătoare te văd bucuroasă, “ hei, dude, hai să pândim caprimulgii, hai să vedem orhidee!”, și mă sorbi mai departe în
EREduard RosentzveigReligia absenţei
Singurătatea, ce ascunzătoare pentru morţii vii... Nu lipsa prezenţei ci lipsa unui raport; doar ştii că printre mai mulţi te poţi ascunde bine Împreună printre absenţi e cea mai virtuală
EREduard RosentzveigŞi gheparzii sunt tandri
În cușca verticală a orașului de unde doar în gândul tău mai pot scăpa seducătoare nopți, apăsătoare zile mă spintecă-n ibovnic și în umbra ta. Azi trupul meu velin rostogolit spre mâine prin
EREduard RosentzveigPână la urmă
Până la urmă, între o fantezie și virtualizarea ei diferența este pierderea oricărei suspiciuni a schimbării și odată cu aceasta a nădejdii de a mai privi în ochi un om; uciderea omenescului
EREduard RosentzveigCum pot înota pe toate valurile deodată
Încui marea pe dinafara pieptului, ascult la întîmplare un val până privirea ta, învăluită de amintirea lui, se rotește spre mine. Întîlnindu-mi foamea de tine unii înoată în largul ei,
EREduard RosentzveigVis de iarnă
Afară-i ger, cer desfrunzit vis de iarnă, tu dormi pe brațu-mi obosit Cosînzeană, în ochii mei păstrezi copil dimineața, obrajii tăi îmi încălzesc aspră fața. Cu-n gest firesc îmi
EREduard RosentzveigLuna de îngheţată
O floare cu urechi de liliac, o poveste cu buze de mac de unde mai pot auzi cum odată șușoteai unei călugărițe cu ochi de piper verde despre-un călugăriț de care nu se poate pierde cît nu
EREduard Rosentzveig