Poezie

Deghizări ale morții

1 min lectură·28 septembrie 2025

Mediu

Egală cu sine mereu,

blestemată cu pofta de-a-mi fi Dumnezeu

și lipsită de trup,

părăsită de dragostea mea,

moartea a căzut azi de pe masă

ca o cană de lapte acru

dărîmată de pisică.

Am purtat-o pe umeri cojoc,

mijlocul său corbiu fiind cerul din mine-

în beznă stelele sunt sclipitoare dar mereu distante,

iar echilibrul clipei, religia ce vine,

pe mătura amocului de iarmaroc,

îmi fredona în căști același hit:

„Iubește-te în altul tot pe tine!”

“Pe tine te vreau mai încolo”, îmi spunea,

„să ne descărnăm întristările toate, iubite,

înainte ca viermii să-ţi muște

viața ca o plîngere,

să căutăm frumusețea din zîne și prinți

chiar și-n hîdele lor morminte,

spre veșnica ei frîngere”.

Mereu egală-n hedonismul etic

dar cu firescul unei plimbări socratice de seară,

pritenii-i încînţi şi îi înveţi să-ţi ceară

iubire, filosexuali de porțelan...

Cum pot acum

să mai gonesc din mine timpul tău

ca pe-o dezicere, iar nu ca renunţare?

Beţivii de la ţară, ei mai ştiu răspunsul;

înălțarea paharului e doar o mişcare

ce vine dinspre interior spre exterior,

singura posibilă,

în timp ce îți privesti aproapele în ochi,

nu paharul său, altminteri,

moartea e egală cu sine mereu.

00293

Eduard Rosentzveig. “Deghizări ale morții .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-rosentzveig/poezie/14194407/deghizari-ale-mortii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.