Atelier Literar

unde ești iubite? ce mult îmi lipsești, în lipsa ta greu se duc clipele, pe care stea din pleiade cerești, iubirii noastre î-ai întins aripele? soarele meu ai fost, mereu vei fi mi-ai luminat

cârligul semnului de întrebare ancorează în marea enigmei corabia minții, pe apele tainei stau vărsate stele de gând luminând cugetul în răspuns, apoi se face iar întuneric, o nouă enigmă de

Noaptea, sub pleoape închise, pipăi gara din care a plecat trenul — tânăra pierdută-n ambalajul lucios de ciocolată în care i se reflectă inima nenăscută. Vărs fosforescența minții pe asfaltul care

Așezați am fost la rând, ca fiind slove în Cuvânt scrise-n fraze ordonate, cu-nțelesuri separate având toate relevanță,-n varianta de nuanță grafică ce-și are sensul, în ce este Universul... În astă

Sonetul strigă apriga-i poruncă Sfărmând pereții, intră în odaie... E ceasu-acel al unui foc de paie Cutreieri munți, cobori uitat în luncă. Și timpu-acest de-o clipă numai rai e. Apoi spre-a tale

Gom jabbar 2025 Să te pot neiubi, nu, nu pot ! Să te iubesc, aceasta pot… Fie și fără trupul tău obiect, Ce fără pret este în mod

Glia 25.06.2021 Aceea ce ne este mumă străbună, glia, ea, În ciuda sorții, crește-n fiecare an, neabătut, Puhoi de roadă multă, din pământuri

scriu ca să nu uit de dumnezeul din mine dar vai! litera-mi capătă formă de om se umple de bube și chin travaliul peniței scoate la iveală copilul întunericului cerneala de beznă e băută de

codrul se leagănă sub privirile mele, în suflet mi s-a cuibărit o porumbiță, învață visele să zboare printre stele, ce dacă soarta mea este pestriță ? freamăt, iubirea îmi dă aripi să zbor iubesc

Îmi trec tot felul de gânduri Înainte să adorm Închid ochii și mă trezesc blocat în pături E vacarm Agitație în constelație Amorțeală Lipsa de senzație Îmi rulează imagini Gol Cad Mă trezesc Iar

rugăciunea e un scut de apărare, în fața stihiilor ce duc la rătăcire estompează zilnic orice supărare deschide nouă cale către fericire. înalț rugăciuni din turnul de veghe, către mântuitorul

nu vreau să se modifice al meu ego, copilăros sentimental și visător construiesc castele din piese lego, în fața dramelor nu sunt nepăsător. prin codrul de poveste sunt cercetaș, freamătul

Ploaia nu vine doar cu apă, Ci cu tăceri ce curg încet, Cu gânduri care stau pe loc Și doruri ce se țin cochet. Ea picură o amânare, Dar și un zvâcnet nebunesc Când stai, te-ascunzi, dar totuși

Copac bătrân,uzat Chiar azi ai fost tăiat, Căci roade n-ai făcut. Acum, esti doar lemn brut Stăpânul nu mai știe Că tu ai fost odată Pom plin de bucurie, Cu ramura bogată! În foc ești

lângă noi aveam oala cu lapte și sticla cu vin, stele-n galaxie și sângele nostru, picturi de lumină în vene și-n cer sămânța de fleac ne nuntea în minciună, aveam trei redute de cruce pe bust Amin!

În căutarea unei noi identități Permanent, și sub entități Care dau energii și biți, Femeia fantomă face monoliți.... Ea scrie începuturi de poezii Mereu altfel, și vrei să-nvii Mereu citind, și

O lume ruptă de sus, Ce vrea să-nsemne? Am trăit o viață-ntreagă, Și n-am pretins nici-o cerere. Vroiam pace și distingere, Să nu fiu atacat. Să-mi văd de treaba... Fără tine, așa am aflat. Puțin,

curg informații valuri valuri pe cablu, sufrageria este ca o sală de cinema, filme de dragoste privesc în ansamblu, doar astfel pot să-mi răsfăț inima. un film este și viața mea atât de

Eu știu că lumea-i prost făcută și că esența a murit, așa că voi cultiva cucută și-o pun în versul meu finit. Neghina a decis că-i timpul ca grâul să-și schimbe culoarea, iar, din păcate,

cum pasărea iubește copacul și zborul, așa iubesc eu rădăcinile strămoșești, cu o credință mai solidă ca fierul, determinată de minunile cerești. așa cum fluturii iubesc florile, așa iubesc eu