Poezie
Netrăire
1 min lectură·
Mediu
Noaptea,
sub pleoape închise,
pipăi gara din care a plecat trenul —
tânăra pierdută-n ambalajul lucios de ciocolată
în care i se reflectă inima nenăscută.
Vărs fosforescența minții
pe asfaltul care fermentează-n smoală;
întrebări.
Plouă vâscos,
în bălți
se multiplică irizant,
fragmentat, regretul.
Ametistul pătrunde
prin retina închisă — infect,
împărțindu-mă în două jumătăți.
Prin stroboscoape,
himere
cu o foame inventată
mușcă din mine.
Centrifuga orașului stoarce
până în oase —
trecutul inexorabil.
Glasul meu scâncește
cu trupul altcuiva:
„Ajutor!”
Străzi deschise chirurgical
mă târăsc prin umbre
lăsate cândva la uscat.
Ambulanța resuscitează
în girofar
lacrima trenului,
combustia.
Oamenii calcă pe răni nepansate,
tatuează pe organe
inanitatea.
Eu urlu —
animal vechi —
un atavism în scleroză,
la o lună plină
în alte nopți.
Cobaiul bătrâneții —
medicii m-au multiplicat
în prea mulți „eu”,
fără domiciliu în mine.
Unde-i clona,
tinerei pierdute-n staniol ?
007
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Oșlobanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 144
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 46
- Actualizat
Cum sa citezi
Oșlobanu. “Netrăire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andreea-oslobanu/poezie/14201673/netraireComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.