Poezii

Rigidă într-un zâmbet întors, eram gropar și groapă. Floarea de colț ai coborât-o din habitat intangibil în moarte. Instrument de tortură, trup zidit, fără ieșire. Când durerea nu încăpea în

OOșlobanu

0

0

Viermii metalici din ceas devorează pielea, miroși a rai impus de sistem, în care nu se fac operații de vieți să-ți donez tinerețea. Ți-ai distorsionat femeia din trup, barză, să mă cari din lacrimi

OOșlobanu

0

0

E totul cubic. Și ce poet e cel ce scrie-n sticlă; Ce demoni s-au jucat cu infinitul? Abia am început și totuși e sfârșitul! Drumuri înnodate-n glezne, Pași ce nu vor a păși, Ca fierul încins pe

OOșlobanu

0

0

Un Chanticleer scutură violent flori albe, zidind ieșirile din mine. Viața prin Mendeleev — un lingou de aur. Deschid seiful: nu respiră. Prea târziu să mă întreb ce-am făcut.

OOșlobanu

0

0

Ai aprins o ultimă țigară, pe buze aveai cuvinte deja trecute-n pomelnice, în sânge, spre inimă, îți cărai grăbit nicotina; nu ai lăsat alte bagaje în urmă? Ți-am legat de brațele mele

OOșlobanu

0

4

Morții de sub cruci, anonime, nu mai învie, au devenit un pumn de pământ, și atât. (2017)

OOșlobanu

0

0

Ciudat, am despăturit drumurile închise în ghiozdan, am auzit orașul din care le-am luat plângând, le-am pus sub rănile felinarelor nestinse și port doar mâna ta moartă în părul meu, sperând că

OOșlobanu

0

0

Femeii nu îi ajunge minunea de a fi minune. Corpul îi respinge boala și sângele băut de inimă din perfuzii, pașii ce-o lovesc peste glezne când zbor ar vrea să se dezlege de pământ. O

OOșlobanu

0

0

Când vei cădea de acolo de sus, de unde mâna asta de dragoste ți-a prins răstignirea, vei fi lepădat de plânsul pe care vei vrea să-l plângi. Căzând în gol, nici propriul tău sânge nu-ți va mai fi

OOșlobanu

0

0

Respirăm oxigenul ambalat cu fundă roșie, când se desface în plămâni, codurile de bare încep să piuie — oxidarea umană o cumpărăm la pungă. Decontăm chimicalele din măr, clauza strecurată Evei de

OOșlobanu

0

0

Poeziile arată bine, sunt șmechere (nu vorbesc despre toate, doar despre cele ce se simt a fi simple tentative de scriere), dar când le rupi în două, nu locuiește nici viermele în ele. Citesc, spun

OOșlobanu

0

0

Nu am masă de împăcare ancorată în tine, să pun borcanul de cuvinte rămase, beau liniștea îmbuteliată în vecini. Zugrăvești fluturii din buzunar înspre pereți, calci jugulara pe dinăuntru. Repari

OOșlobanu

0

0

Mamă, tu îți îmbraci sângele, în piept rostogolești soarele, contaminezi cerul cu maternitate până cresc în tine secete, cari păsări oloage-n orbite, pui plasturi pe răni ce-mi scuipă întuneric. În

OOșlobanu

0

0

Muguri inflamați sub epidermă, seismograful lasă în palme dâre de nu știu cine sunt. Îmi port nefemeiesc femeia prin trup; buzele întoarse mușcă zâmbete. Respirațiile rostogolesc riduri în

OOșlobanu

0

2

Ce suntem? cuvinte ce doar noi, între noi, le înțelegem. Suntem noi, nebunii ce adormeau seara lupi și dimineața îi prindeau pescăruși; noi ne-am pierdut întâi și apoi ne-am găsit. Cu unghiuri în

OOșlobanu

0

0

Respiră-mă cu nările închise, cu buzele întoarse spre inimă; coase mărgele de sânge în tentativa de zbor. Ascunși în celulele albe ne schimbăm coastele între noi în somn, și pritocim sângele până la

OOșlobanu

0

5

În 3 puncte, 3 linii și iar 3 puncte respir... Șantierul trupului meu se sprijină pe singurii plămâni, așteptând subvenția. Stare de sfinți urcați pe pereții altuia, de trupuri puse în chirii

OOșlobanu

0

0

O stea ginger, c-o simplitate debordantă, cu părul roșu prins în diademe, aprinde focul în priviri. În pântec am pus de toate: spice galbene de grâu și vise, un strop din mare și din scoică și tot

OOșlobanu

0

0

Drumul scanează pasul, vântul scârțâie în păr. Îmbrac pielea pe dos, să fiu copac în sistemul de validare, sau poate voi cumpăra o bifă, să trec vama spre nicăieri ca bișnițar de internet. Pruncii

OOșlobanu

0

0

Când te rostesc cheagul sângelui șters pe ascuns îmi lovește buzele rujate cu întuneric. Am înghițit atâtea răni pe timp de post, cu apă chioară, încât mi-am înfometat de dragoste aura. Ai

OOșlobanu

0

0

Matematica ar face floarea cub și inima zar. Piatra emană creativitate; tu paralizezi imaginația, eu cad din îmbrățișările triunghiulare. M-ai domesticit. m-ai închis într-o figură

OOșlobanu

0

2

Oile albe rumegă clișee, Oaia neagră sabotează legea gravitației. — Ce să ne facem cu ea? — Să îi tăiem capul? — Nu, doar aripile! Sub o simplă lapidă Hyperion e îngropat, Sponsor poetic din

OOșlobanu

0

2

DIASPORA SPRE CASĂ Mamă, vin mâine acasă, (de atâtea ori ți-am spus) când cerul frontiera își descuie, bărzi metalice aduc în ciocuri fiii diasporei. Îmi pun în geantă rugăciunile învinețite, sper

OOșlobanu

0

0

Fără arme în sistem soldățesc, somnul nu mai este antidepresivul oboselii. cearșaful îmi înnoadă respirația. horcăiala nopții — asfixie. Ziua caut parola oglinzilor, să-mi extrag imaginea din

OOșlobanu

0

0

verigheta de aur e descompusă de conflicte duse la peste o mie de grade Celsius. Stockholm, brățara electrică la gleznă.

OOșlobanu

0

0

Când am scris poezii, n-am vrut să-ți spintec amintirea sau să-ți șoptesc la tâmple ghilotina; în toate mă oglindeam. Nu ne erau egale oasele; am ambalat destinul în saci negri de plastic, am

OOșlobanu

0

0

Cămașa de forță, aia pe care am purtat-o și pe sub piele, o las aninată în cuierul de la ușă. Să o desfigureze mucegaiul, să o depersonalizeze moliile, să nu mai cuprindă femeie în

OOșlobanu

0

4

CHIVOT DE LUT Și-n ce-i greșit există aurora, imperfectul e cristal în lume, atunci când mintea nu e doar o cheie ce ușile încuie. Nu am nimic din ce un zeu posedă, viața îmi aduce

OOșlobanu

0

2

În poșetă nu port rujuri și machiaje, facturi, leucoplast, drumuri către serviciu și un trecut zângănitor în buzunare. Greutatea se lasă din începuturi, dintr-o singură coastă; Eva a creat

OOșlobanu

0

6