Poezie
Moștenire biologică
1 min lectură·
Mediu
Când te rostesc
cheagul sângelui șters pe ascuns
îmi lovește buzele rujate cu întuneric.
Am înghițit atâtea răni
pe timp de post, cu apă chioară,
încât mi-am înfometat
de dragoste aura.
Ai călcat în măduva existenței
să cari din mine
câte o globulă albă și o globulă roșie
la fiecare spovadă.
Cine-i femeia
ce tot resuscitează resturile din corp?
cine îmi tot târâie la autopsie ascunzișurile?
nu mai cred că sunt tot eu.
Dacă-mi găsești
cuvintele tranșate sistematic;
mâinile și picioarele aruncate,
nu mă suda la loc sub alt nume
nu vreau să rămân
și nici să plec mai departe.
Ce e bărbatul?
dacă nici tata să-mi povestească n-a știut,
nici în altă viață nu vreau să mai știu.
0025
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Oșlobanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Oșlobanu. “Moștenire biologică .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andreea-oslobanu/poezie/14201041/mostenire-biologicaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.