Poezie
Programată
1 min lectură·
Mediu
Cămașa de forță,
aia pe care am purtat-o și pe sub piele,
o las aninată în cuierul de la ușă.
Să o desfigureze mucegaiul,
să o depersonalizeze moliile,
să nu mai cuprindă femeie
în îmbrățișarea-i forțată.
Erai un tip democratic,
făceam promenade cu tine de mână,
și pielea-mi mirosea a colivie.
Stigma lanțului invizibil e-n lacrimă.
Doamnele purtau rochii dantelate,
eu ți-am purtat pantalonii
cu înverșunare;
coaforul din oraș nu-mi știa numele.
Mi-am bătut ruginite cuiele amânării
în gânduri,
până când destinul
mi-a programat și respirația.
Am sclăvit la sacul de sare,
până când mi s-a bătătorit inima,
în călcâie ți-am cărat visele,
până când mi-am smuls cipul din tâmple,
iar tu,
pentru că aveai un singur buton rămas,
Luceafăr digital,
ai apăsat delete.
Din ochiul narcisist
au curs lacrimi de orgoliu.
04265
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Oșlobanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Oșlobanu. “Programată .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andreea-oslobanu/poezie/14200727/programataComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ASÎți întorc vizita ca o gazdă politicoasâ și regăsesc în tine acea revoltă, eliberare, acel strigăt de Lilith nespusă cu care rezonez și eu de niște zile. Mai vin !
0
o revoltă, poate niciodată exprimată cu voce tare și poate nu neapărat față de altcineva cât față de slăbiciunea ta.
Încorsetarea sugerată de colivie, renunțarea la tine într-atât încât să nu te mai simți tu, ”ți-am purtat pantalonii
cu înverșunare;
coaforul din oraș nu-mi știa numele”,
amânarea nesfârșită, toate astea nu ți-au adus nimic bun.
Dar, renunțarea la cămașa de forță te-a eliberat, ți-a redat identitatea.
O poezie frumoasă, după o poveste tristă. La mai mare!