Codrina Verdes

ne-am întalnit când așteptările nu mai stăteau pe-acasă și nici răbdarea începutului discret n-o mai aveau în jurul meu vibra o constelație sau doar o stea nici nu mai știu mă simțeam

astăzi am inima mov de lavandă ușoară gândurile mele aleargă zănatice pe câmp cu capul dat pe spate le țin isonul zâmbesc și cuprind în brațe copilărește câte un nor vântul îmi deapănă arome până

Învăț să pășesc fără să mă sprijin de brațul tău fac liniște în mintea mea să îți pot auzi pașii calc pe urmele tale a plecare nisipul stă încremenit în clepsidră ține timpul pe loc înadins mi-e dor

- Tu ce ești? - Eu? Nimeni…nu m-a întrebat, niciodată, ce sunt. Sunt…mai întâi de toate, mamă. Sunt mamă, bunică, nevastă. Sunt femeie. Sunt soră și verișoară, sunt mătușă și noră. - Ce multe

Vin dinspre tine gânduri multe cuvinte legate ca un snop de grâu copt cuvinte maaari rotuuunde mirositoare fluide se rostogolesc ca roua la capăt de spic se preling țopăie în cădere - precum

Între două octave încă mai sună Culori ruginite ritm de vioare Rebele petale sau fluturi în umbră Și toamna călcată-n picioare Și dacă astăzi mi-ai spune că vii Ca o ploaie maruntă

Și ce dacă șchioapătă toamna octombrie pe sfârșite Și ce dacă nu plouă măcar dimineața pe-ascuns Aripile mele tot s-au frânt de neliniști Văd povești despre noi aruncate-n gunoi Cocori poposiți

Mi se pare că tot vii Treci printr-un lan de grâu copt și maci și cicoare Mersul îți este ca un val abandonat de mare Însuflețești bucuria efemeridelor Tremuri ca o fata morgana ieșită la

Tinerețea mea nu a trecut s-a adunat în mine în noi într-un ghem a tors a mocnit și te așteaptă te așteaptă să o împărțim stă la pândă poate ca din întâmplare să o ațâți să o zgândări an cu

Astăzi mi-am înghițit așteptarea și dorul Stau întinsă în pat Într-o stare hipnotică Am lăsat iar ușa deschisă înadins Să intre briza de azi de amândoi Precum frunza se usucă de dorul

mă urmăreai Priveai în jos de frică să nu îți strivesc liniștea Călcai pe urmele pașilor mei Tânguit Ca o melodie portugheză Te încălțai în urmele mele Îți era teamă să nu le distrugi

Poate că Vi acum merge pe apă încarcă tristețile damelor din toate porturile lumii face troc cu ele nu mai știu nimic despre Vi diminețile mele sunt perfecte prin palme eliberez furtunile din

am stat de multe ori cu poezia ta tâmplă la tâmplă față în față ne-am citit una pe alta ne-am tras de păr ne-am făcut bezele ne-am scuipat pe obraz uneori chiar ne iubeam vernal până ne

Sorb ceaiul de amiază ceașca repetă pe de rost aromele portocalelor coapte strașnic aburi tridimensionali se unduiesc provocator dănțuind în fața retinei la radio se difuzează show me the

tu odisee aceeași adiere eu doar două ferestre deschise prin care să răzbată lumina unul spre celălalt degetul ușor apăsat pe buze presând tăcerile nesfârșite furtuna gândurilor răsucindu-ne ca

trebuie doar să atingi cu privirea cu gândul și toate drumurile o iau alandala se destramă unele în altele unele peste altele noi suntem cei de pe margine semănăm tot mai mult cu niște

iată visele mele le-am adus să-ți mai țină de urât să vezi cât de bine semănați între voi să înnopteze cu tine eu am să veghez din camera de alături de acolo simt cel mai bine

nu vă atingeți de aceste cuvinte în spatele lor se adună întinderi de zile tulburi ............................................................ noaptea copacii cu ochii deschiși ca într-o

O zi ca oricare alta doar zarva primăverii ce îndoapă copacii cu înflorire parcă noi mai tăcuți ca altă dată totdeauna ascunși unul în mintea celuilalt fără să știm că vreodată tu ai putea să

Încercare după o idee ce aparține Marianei Tănase: http://cl.bocancul-literar.ro/cr/5820 Astăzi bărbatul clocotește dimineața ei fără grai. Haihui, iubirea învață jo

la căpătâiul unui vis cuminte nu mai ard nici lumânările dimineții îi cresc inutil brațe în formă de drumuri primăvara își joacă la zaruri înflorirea din scâncetul viorilor în ritm de noi

într-o zi am să port salbă de zarzări înfloriți cuiburi vii la urechi și brățări curcubeie doar atunci ar trebui să te naști tu pasăre călătoare să-mi aduci rotocol dinspre nori ultimul zbor

de aici din camera asta obscură mă simt urmărită cu fiecare lumină umbra care alunecă erotic pe tavan pe obraz claxoanele se aud în ritm de mozart îmi scutur singurătatea de pe mine ea se

în miezul zilei streașina casei înlăcrimează nătâng zăpada silabisind - ca o presimțire - vine Crăciunul