Femeia de pe urmă

Ca într-o peșteră a piratilor cu giuvaere vegetale, poemul se adună în sine ca un ciob; să fie văzut de cine, când, cum trebuie, semnal și legământ de întinerire.

Vasile, as prefera sa fie simtit poemul, asa cum il numesti. Intinerirea e in noi. Multumesc, pentru semn!

nu știu cum să-ți spun că nu merge:
\"brățări curcubeie\"
\"să-mi aduci rotocol dinspre nori ultimul zbor
inel de logodnă\"
și că, în general, nu prea merge nimic. apreciez simplitatea, dar o simplitate netrasă la indigo peste dejaspusul. nu merge, aș zice. seamănă a pozie de liceene din ultimul an, care-și scriu, în caietul de adio, câte ceva, pentru amintire...

Eu credeam ca suntem atemporali...nu stiu cum sa spun, dar am luat seama la cuvintele tale si ma simt onorata de semnul lasat in subsolul acestui text, trecut la personale. Multumesc!