Codrina Verdes

uneori îmi șchioapătă gândul la tine uneori mai port eșarfă la gât uneori mă adorm primăvară-ntre perne uneori mai fredonez folk uneori îmi miros tălpile a iubire uneori nu dau bani

astăzi am dezghiocat copilul din femeie și am pornit spre teancul uitărilor să le ciufulesc puțin pășesc cu altfel de frământări în alt registru temporal fără prejudecăți renunț dinadins la

astăzi sunt docilă nu mai strig nu mai râd nu mai plâng astăzi îți poți trece fără grijă mâna prin părul meu l-am bigudat doar cu crenguțe de primăvară astăzi mi-am descojit pentru tine

mă curtează primăvara într-un istovitor ritual al culorilor știu doar că topirea zăpezilor descoperă multe amintiri dezghioc din femeie copilul să găsească căluțul de tablă în joacă în

în miezul iernii omul de zăpadă își topește ziua sinelui

mă aflu la un pas de asfințit și e atât de cald aici deschideți fereastra să pot arunca cuvintele cu noduri în statuia absentă pe lângă care zilnic trec sunt muta care strivește tăcerea între

fără a hiperboliza spectacolul îți seduc privirea instinctiv și simt cum îmi cauți reverberația printre norii venusieni nepăsător că la mine soarele apune la est privirea nu are nevoie de pașaport

frunzele de bronz așternute pe pleoape moarte de vară

era acrobatul nestatornic într-o eternă fugă haotică prin orizonturi alterate neștiind să jongleze cu vorbele și nici cu timpul și-a încuiat sfios cuvintele a învățat să-și tacă visarea până

boabe de ploi răsturnate jucăuș de pe glob în urmă strălucește irisul cu gene de curcubeu

Coridorul răsuna aritmic despre pașii noștri tăcea încurcat când ne sărutam ascultându-ne empatic emoțiile profa de mate se auzea cum extrăgea radical din amintiri iar noi continuam nestingheriți

și-n seara asta jinduiesc la pijamaua ta să-mi răstignesc singurătatea-n ea îți voi lăsa și ție o fărâmă (ca să mă recunoști ) în partea stângă a însingurării tale vei aduna bucată cu

stătea pe malul apei părăsit cu ecoul vântului în plete doar apa-i mai înfiora din când în când rădăcinile inima-i devenise scorbură iar privirile trecătorilor îi creșteau câte un vis la