Pregătiți-mi două mâini și-o gură pătimașă

Aprilia,am reciti poemul tau de doua ori,apoi de inca doua cu voce tare.
Foame-foame de viata.Si foame de forme.Chie de glezna ti-e toarta.
Ca o plamadire a olarului,cel care defineste tot pe lumea asta.Si foame si forma.Si invirte roata pina la limpezirea chipului de femeie.
Frumos,intr-o simbata racoroasa...mai trec si-n zile mai calde.
Drag,Elia

PS.\"și-o gură pătimașă
care să mă soarbe\"-corecteaza,te rog(\"soarba\")...e totul prea frumos ca sa ramina chiar si o mica greseala de typo.

E doar un vis de nemurire, de perpetuare, speranta ce sta in mainile olarului.
Multumesc pentru trecerea ta si pentru vigilenta.

am citit cu setea ta. si m-am trezit mai plin de gestul celui ce nu invarte lutul in palme.cu gust de forme ce ating ranile,le astupa si creste regasire.multumesc pentru o seara ce vibreaza magie.mai vin.

citeste ne in loc de \"nu\" inainte de invarte

Multumesc gandului tau de seara, care a invartit cuvintele precum olarul lutul. Asa e Marius, acei pori sau micile imperfectiuni, pot fi: o spranceana, o rana, o obsesie, un vis...

cuvantul cheie al poeziei este acel \"obsesie\" exprimata-n necesitatea de a-ti rasfrange repetitiv chipul in oglinda feminitatii proprii, ce reflecta trasaturi \"dibace\" modelate de-o mana de \"olar\" \"cu palme tabacite\" (zeitate androgina, complementara in actul fertil de autoplamadire?), ce trudeste insa numai asupra aspectelor exterioare, fara a putea imblanzi tumultul oceanului intern

Cu obsesiile si semnele de intrebare plecam si dincolo, in nefiinta, fara a le dezlega misterul vreodata.
Multumesc pentru trecerile tale.

Pentru că nu te mai reîntîlnesc mă întorc la acest poem cu un titlu incitant. Mă seduce oscilația între fugă și căutare, între teamă și nevoie, între pierdere și plăsmuire, între dorință și sfidare. Născocirea dibace a unui trup subțire de amforă mirată de licoarea crudă strepezind dinții bărbatului.

Și totuși doar boboci de lut...

Sunt aici, printre cuvintele mai vechi sau mai noi, cu aceleasi dorinte contradictorii ale femeii, chiar daca le las uneori pentru a fi deconspirate.
Titlul este ales intentionat ca sa atraga cititori, recunosc acum :)
Finalul textului, este de fapt un haiku (a trecut oarecum neobservat), baza de la care am plecat.
Si totusi, placute sunt trecerile tale :)

Eu nu am comentarii docte, de facut, Aprilia. Dar vezi tu, e frumoasă poezia... la fel ca și Avrilia căci ducându-mă cu gândul la \"Muguri de Aprilie\", ai Iuliei Hașdeu și ajungând iute până la Cioran, \"lirismul este rodul unei suferințe organice\", ajung să mă întreb dacă nu cumva lutul despre care vorbești este dulce ca mierea dar și îmbolnăvitor... căci orșice tânjeală după carnea și pielea voastră, nu este decât o suferință care naște supraoamenii, adică imunii la orișicare alte suferințe! Ce e femeia, când se dezbracă? Și ce nu este? Și e păcat ca bărbatul să o frământe ca pe o vestală? (curvă sacră)... și e păcat ca bărbatul să vrea să-și răzbune agonia acestei adulări, transformând femeia zeu în femeie iapă, care să-l poarte în galop amețitor prin locuri unde-și poate pierde mințile? Așadar, frumoasă poezia... femeia...

Acesta e un atelier literar, insemnand ca nu doar comentariile docte sunt confirmate. Sunt unii, care nu au inteles exact oportunitatea existentei acestui site, si sunt intr-o perpetua lupta cu himerele. La urma urmei, e si dreptul lor sa-si exprime parerea.
Felul in care mi-ai disecat cuvintele din text, ma convinge ca au ajuns spre tine nealterate, nedistorsionate.