Poezie
Acrobatul anodin
1 min lectură·
Mediu
era acrobatul nestatornic
într-o eternă fugă haotică
prin orizonturi alterate
neștiind să jongleze cu vorbele
și nici cu timpul
și-a încuiat sfios cuvintele
a învățat să-și tacă visarea
până i-au crescut aburi
peste cuvinte și iluzii
acum dă reprezentație
sub aceeași cupolă încinsă de râsete
pe aceeași arenă pasageră
astfel și-a trăit zilele
nu una după alta
ci una peste alta
crescându-le pâna la cer
cu un zâmbet schilod
face saltul acrobatic
rumoare
nimeni nu-i va mai curăța opacitatea
de pe cuvinte și iluzii
și nimeni nu-l va mai întreba
cum arată ploile unui acrobat
pe ce ferestre se preling
cu ce melancolii își îndiguiește
aluviunile sufletești
câte tunete îi surprind
licărul retinei
și câți stropi se evaporă
la primul ropot de palme
inert
deposedat de cel mai real salt
absent
de parcă l-ar fi potopit înălțimile
fericit
la zborul din următoarea clipă
părăsește arena nepăsător
mergând la cules de îngeri
023.080
0
in curand va fi uitat, rand pe rand.