Topirea zăpezilor

\"în ropotul nezăgăzuit al timpului
copita ruginită poartă aromă de ghiocel\"

Vine un moment in care ne dam seama ca tot ceea ce facem va deveni la timpul sau amintire. Aceasta inseamna maturitate dar pentru a ajunge la ea trebuie tocmai sa ai amintiri. De un rafinament delicat, poemul tau mi-a starnit o multime de culori, sunete si parfumuri, ma simt bine aici printre jucariile din dulapul copilariei, zapezile tale topind mirari in coltul de rai al unor vremuri apuse, tare gratioase cuvintele plutesc transparent fragilitati cu miez filozofic. Ce pacat ca nu scrii mai des, m-a cucerit primavera ta!

Ama

* primavara

Asa este Ama, textul cuprinde multe amintiri. Calutul de tabla nu e un simbol, cum poate ar spune unii. E chiar o jucarie pe care am primit-o in dar si dupa care tanjesc si acum, fiind de la cineva drag. Stii cum se intampla primavara dupa topirea zapezilor si pamantul descopera multe lucruri...tot asa imi imaginez ca imi voi gasi si eu calutul intr-o primavara, cu un ghiocel prins de copita:)
Trecera ta, mi-a dat curaj sa mai incerc amintiri.

Înțeleg de ce îți surîd reveriile amintitoare, descătușările desprimăvărării și nu te deprimă \'ropotul\' vremii. \'Copita ruginită\' mai poate izvorî brumă de ghiocei.
Așa se întîmplă de multe ori, versurile bune își iau zborul din poem. A fost un cuib bun.

Oricat de bun ar fi un cuib, odata si-odata, tot trebuie parasit. Zborul e descatusarea spre ametitoarea lume de dincolo. Inevitabil, ne intoarcem macar cu gandul spre amintirile din spatiul care ne-a fost candva \"cuib\".

Am divagat, pentru ca nu pot sa cred ca sunt si cuib cuvintele mele. Multumesc pentru vorbele frumoase.

sa regasim in noi forta de \"a topi zapezile\" ce tin infundate cararile inceputurilor
cauta pana nu este prea tarziu resursele de a-ti pargui eforturile