Uneori

Stii atât de bine să decantezi momentele declanșând lin și fără a brusca trăiri și o stare de poezie de o finețe și o subtilitate remarcabilă, cuvinte fără asperități într-o lejeritate unduioasă a cuvântului și a frumosului artistic simplu și necontrafăcut, poemele tale au devenit deja locul meu de odihnă și armonie sufletească.
Am citit, apoi am fugit repede la oglindă să mă privesc, am avut impresia că m-ai scris pe mine. Mă uit, o dată și încă o dată, totul se potrivește dar astăzi n-am eșarfă la gât, nu-mi lipsesc însă \"bigudirile din crenguțe de primăvară și nici inima abandonată pe furiș între florile de câmp\". Ai grijă și scrie mai departe să nu mă rătăcesc în deșert, n-aș vrea să rămân fără oaza mea de liniște.

Ama

\"uneori îmi sunt prea devreme
uneori nu mai sunt eu\"
sentimente ,nostalgii,emoții trăite de noi toți și regăsite în acest poem ..
un pastel fin al sufletului fiecăruia

Vizitatoarea mea neobosita, nu te vei rataci in desert, atata vreme cat vei sti sa culegi seva din cuvintele care-ti alinta retina. Ceea ce scriu e pentru azi, pentru maine, pentru tine, pentru toti cei care trec si simt ca mine, ca noi, uneori ...

Ma bucur daca ai gasit cateva sentimente, nostalgii, emotii, si pentru sufletul tau. Le poti lua cu tine.
Multumesc deseori pentru treceri, te mai astept, macar uneori:)

Îmi plac aceste distihuri șchiopătate - un vers ca o zbatere de aripă și unul ca o recădere pe piciorul de bătaie -, avîntări lirice și reveniri penitente în prozaicul pedestru. Și finalul în care planurile se amestecă într-o confuzie de haos regenerator.

Corneliu Traian, acesta e universul in care ne invartim noi toti, suntem cand zburatori, cand telurici. Supravietuim!