Poezie

Glia

1 min lectură·2 aprilie 2026

Mediu

Glia 25.06.2021

Aceea ce ne este mumă străbună, glia, ea,

În ciuda sorții, crește-n fiecare an, neabătut,

Puhoi de roadă multă, din pământuri grase,

Udate de-a țăranului sudoare grea, muncită,

Si adesea chiar stropite de sângele dușman.

E de trecut în pace hotarul ce-l avem,

Căci Dunărea un zid se face în fața aceluia

Ce-n gânduri rele e înveșmântat, ca hoții,

Și munții sunt un vechi palat pentru poporul

Care de secole nenumărate aici crește.

Când udă ploaia bătătura, se bucură custura

Că o să aibă ce tăia la treieriș, în vară;

Și poame cresc în glie, din copaci nescuturați,

Iar ce e putred cade, alături de dușman,

Să hărănească locul ce-l vroiau al lor

Dar care nu mai e decât popas de veci.

Cu pace-n gând ne-am purtat amarul peste ani,

Deși multe trupuri de sfinți frânte fură pentru ea,

Străvechea glie, care ne împlinește harul,

De când aici ne-am pomenit rămași și cu urmași.

Și nu e chip să ne plecăm stihiilor din ev

Căci rușine ne e de ea, glia, buna,

Ce din moși o știm a fi doar a noastră!

004

Frone Ilarie-Adrian. “Glia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/frone-ilarie-adrian/poezie/14201663/glia

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.