Poezie

Singur

1 min lectură·19 aprilie 2026

Mediu

Singur 7.04.2026/1.20-1.33

Inima mea a murit astăzi, seara, târziu –

Afară fulgi cădeau peste ploile de octombrie,

Îngheață trufași trandafiri de septembrie,

Nu se mai aude cântec in depărtări, e târziu.

Noaptea e groasă, calea pustie se ivește sub Lună,

Singur pe ea, merg fără inima mea, singur -

Plecat din lume, lăsasem totul în urmă, inutilă masă..

Urcam drumul, urcam calea grea, urcam, singur.

Treceam de-un hotar, un far nou se ivea în depărtări;

Pas după pas inima-mi începea să bată, bătea iar.

Eu și inima mea, noi eram Unul, trecuți de vămi,

Poartă după poartă, inima bătea, creștea iar;

Calea sfârșise, trecut era tot, pustiu era înapoi...

Înainte – nimic! Și totuși Cineva blând se ivea –

Ostenit, pe piatră am stat, cuvânt nu am dat,

Așteptam - timpul, spațiul – nimic nu conta, nici eu...

Pentru ce fusesem, ce eram, pentru ce deveneam,

Eram și nu mai eram eu, eram o rază, o undă, o umbră.

Eram o părere și stâncă-n tării – eram cu Acela –

El avea înțelegere – zâmbea și mă aștepta...

004

Frone Ilarie-Adrian. “Singur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/frone-ilarie-adrian/poezie/14201999/singur

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.