Marin Sorescu

Lumea - format mic Dă-ne, soare, zilnic papucul tău cald să putem ieși pe asfalt. Că atunci când nu trec mașini noi desenăm pe el găini. Găini

Sufletul tău funcționează cu lemne, Iar al meu cu electricitate. Dragostea ta umple cerul de fum, A mea e din flăcări curate. Totuși vom mai

De câte ori sunt scos la lecție Răspund anapoda La toate întrebările. - Cum stai cu istoria? Mă întreabă profesorul. - Prost, foarte

- Surioară dragă, am... Am venit să-mi dai și mie... Pân’ la primăvară... - N-am. - ...un grăunte... ai o mie. - N-am. - Dar toată lumea

Eminescu n-a existat. A existat numai o țară frumoasă La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe, Ca o barbă nepieptănată de crai Și

Vine o vreme Când trebuie să tragem sub noi O linie neagră Și să facem socoteala. Câteva momente când era să fim fericiți, Câteva momente când

Prefețele scrise de autorii înșiși nu-și au rostul decât în măsura în care vin cu niște precizări de ordin documentar. Altfel, să încerci să

Noi, care suntem îngrozitor de mari, Care n-am mai căzut pe gheață Dintre cele două războaie, Ori dacă din greșeală am alunecat vreodată, Ne-am

Mergeam așa, Când deodată în fața mea, S-au desfăcut doua drumuri : Unul la dreapta, Și altul la stânga, După toate regulile simetriei. Am

Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei, Azi am comunicat atat de bine, Am fost atat de tristi, Perfectiunea asta in comun N-o mai atingem

Eu mut o zi albă, El mută o zi neagră. Eu înaintez cu un vis, El mi-l ia la război. El îmi atacă plămânii, Eu mă gândesc un an la spital, Fac o

Am vrut să mă schimb pe unul mai bun, L-am căutat cu lumînarea, Înalt ca bradul, curat ca floarea, Și care noaptea să doarmă tun. Ce, cu

La cele mai bune replici ale mele Ai tușit, Scorpie bătrînă. Ele erau cheia Întregului spectacol, Le pregăteam în febră Ani în șir, Oamenii

Doctore, simt ceva mortal Aici, în regiunea fiintei mele. Ma dor toate organele, Ziua ma doare soarele Iar noaptea luna si stelele. Mi s-a

Uitatul pe fereastră a devenit un tic, Toată lumea se uită pe fereastră. Citește, spală, iubește, moare Și din când în când dă fuga Și se uită pe

Floare naltă, floare neagră, Nu ți-am spus, fă, că-mi ești dragă? C-o să fur din cer cinci stele Să-ți fac salbă de mărgele? Și mă lăudam că

Mitrele, ori de câte ori se certa cu muierea, Își lua betele să se spânzure în vale la sălcii; Să vadă și ea, fir-ar a relelor, Ce-nseamnă el în

Într-o încăpere ca toate celelalte, Amenajată cu plafon zdravăn, Ne întrecem la sărituri în înălțime. Știm precis Că nu poate sări nimeni Mai

Ma uit la toate lucrurile De doua ori. O data ca sa fiu vesel, Si o data ca sa fiu trist. Copacii au un hohot de ras In coroana de

Un fir de păianjen Atârnă de tavan. Exact deasupra patului meu. În fiecare zi observ Cum se lasă tot mai jos. Mi se trimite și Scara la

Am legat copacii la ochi Cu-o basma verde Și le-am spus să mă găsească. Și copacii m-au găsit imediat Cu un hohot de frunze. Am legat

Ne cunoastem, Ne-am intalnit intr-o zi Pe pamant, Eu mergeam pe o parte a lui Tu pe cealalta. Tu erai asa si pe dincolo O, erai ca toate

Cică lucrurile mai trec odată Pe unde-au mai fost Ca niște sentimente comete. Trebuie numai să știi să le-aștepți, Trebuie numai să rupi, Stând

Când stai în tren și pleacă trenul vecin, De ce ai impresia că ai plecat Tu? Primăvara și toamna Te tot uiți pe cer, pierdut în

Craiova văzută din car e cel mai frumos oraș din lume, Rămân și acum încremenit când mă gândesc, îmi lasă gura apă. Era și primul oraș care îmi

Îmi pare rău de fluturi Când sting lumina, Și de lilieci, Când o aprind... Nu pot să fac un pas Fără să jignesc pe cineva? Se-ntâmplă atâtea

Dedublare Noaptea cineva umbla cu hainele mele Si mi le poarta. Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat, Cine-o fi semanand la

Am legat copacii la ochi Cu-o basma verde Și le-am spus să mă găsească. Și copacii m-au găsit imediat Cu un hohot de frunze. Am legat

Ganditor si cu mainile la spate Merg pe calea ferata, Drumul cel mai drept Cu putinta. Din spatele meu, cu viteza, Vine un tren Care n-a

M-am îmbrăcat c-o armură Făcută din pietrele ce-au rămas După ce a trecut apa. Mi-am pus o pereche de ochelari In ceafă, Ca să pot vedea

Am umblat cu cerșitul pe la păsări Și mi-a dat fiecare Câte o pană. Una înaltă de la vultur, Una roșie de la pasărea paradis, Una verde de

Iarba, munții, apele, cerul Mi-au intrat în sânge Și-acum aștept Să-și facă efectul. Simt că-nverzesc, Din cauza ierbii. Că mă umplu de

Să cercetăm bine Cine se ascunde sub noi, Să fim foarte atenți Pe cine numim Eu. Că nu mai poți Avea încredere oarbă În nimeni, Să fim

Shakespeare a creat lumea în șapte zile. În prima zi a făcut cerul, munții și prăpăstiile sufletești În ziua a doua a făcut rîurile, mările,

Cu toate ca se afla in rai, Adam se plimba pe alei preocupat si trist Pentru ca nu stia ce-i lipseste. Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe

Străzile erau înțesate de haine Care își vedeau de treburi. Unele alergau să nu întârzie la servici, Altele flecăreau, Ori intrau în magazinele

Cei mai dezinvolti - actorii! Cu manecile suflecate Cum stiu ei sa ne traiasca! N-am vazut niciodata un sarut mai perfect Ca al actorilor in

Pachetul de tigari gol are o nostalgie pe care numai vidul cosmic o-ntelege se simte absolut parasit ca o rampa de lansare dupa ce toate

Gândești rar Și-ți cad frunzele Printre gânduri. Gândesti atât de rar, Că răsar păduri Și lumea toată Și tu ești la amândouă marginile

Observ cu interes Cum se luptă instinctul vieții Cu geniul morții. Viața vine cu o mie de tertipuri, Moartea are o mie și una de

O sa ploua Isi zice Dumnezeu, cascand, Si privind la cerul fara pic de nor, Ma cam incearca reumatismul De vreo patruzeci de zile si patruzeci de

Gerul iar trage cu tunul, Dardaie-al pamantului catel, Adevarul se-mparte la unu Si ramane la el. Misuna albul pe camp, Furnicarul acesta

După ce le-a mâncat tone de ruj, Femeile, Înșelate în așteptările lor cele mai sfinte, Au găsit mijlocul să se răzbune Pe Don Juan. În fiecare

O femeie Se urcă-ntr-un pom Și bărbatul îi ține cu amândouă mâinile Scara. O pasăre zboară Pe cer Și un copil îi ține Aerul. O stea

În cimitir doar deșteptarea Este mai grea. Încolo...trai! Prieteni vin și-ți udă floarea Crescînd pe gura ta de rai. E-o desfătare

\"Ce mai faci?\" Într-o bună zi luna A întrebat pămîntul. De milioane de ani Îl tot vedea muncindu-se, Mutînd mările dintr-un continent

O, suflete, bun la toate! La privit pe fereastră La întuneric, La mersul femeilor Și la apreciat distanța între două gâze. Poate că abuzăm de

PERECHEA Oaia ce-a mâncat-o lupul A format cu el un cuplu. Și-au rămas, un lup și-o oaie, De povestea lumii-n ploaie. - Ce-ai văzut? Cum

Fără îndoială, pământul Este o mare Popicărie. Pentru că nu sunt suficienți Copaci, Oamenii stau și ei În picioare. Cineva aruncă

Codrule, Dă-mi o frunză de sus, Pentru lumină și pentru tinerețe, Și pentru viața care nu moare. Codrule, Dă-mi o frunză de jos, Pentru

Hai sa credem tot ce spunem, E un joc foarte frumos. Tu sa-mi spui: \"Te iubesc\" Si eu sa ma bucur copilareste, De parca mi-ai fi daruit un

În moarte se respiră greu În schimb, e veșnică. Mereu Voi respira și tot mai greu Această stare de ne-eu.

De câte ori închid citatul, Simt în mine Nu știu ce secretă jubilație De polițist: L-am închis și pe-ăsta, Mama lui de porc!

Așa cum stai, Dreaptă, Cu brațele moi Pe pîntecul plin, Pari o veche soție de voievod Þinîndu-și ctitoria. Și parc-aud un glas Venind

Arăt atât de îngrozitor Încât pierd mult timp Consolându-i pe cei Care vin să mă vadă. Þipă, își pun mâinile la ochi, Blestemă. \"De ce

Un câmp pustiu, Bătătorit ca un drum, Și din când în când Câte o carte. La distanțe foarte mari, Vreo carte fundamentală, Tare ca

Am atins incredibilul Și m-am instalat în el, Cât de cât. Dar e numai partea de la suprafață, Pojghița. Există nenumărate straturi De

S-a născut dintr-un hohot de râs. Când părinții au trebuit să îi arate lumea El a început să râdă în fața fiecărui lucru, Până la soare. Și a

Ai intrat în inspirația mea de astăzi Ca un microb frumos, Și sunt fericit Fiindcă îmi place aerul tandru Din jurul tău. Acum îmi vei circula

azi am vazut un ochi care ma iubea. vedeam bine ca m-ar fi primit sub spranceana lui. dar a venit un nor si ochiul s-a-nchis ori s-a

Melcul și-a astupat bine ochii Cu ceară, Și-a pus capul în piept Și privește fix în el. Deasupra lui E cochilia – Opera sa perfectă De

I-a pus o mână la ochi Și i-a arătat lumea, Desenată mare Pe un panou. - Ce literă e asta? L-a întrebat. - Noaptea, a răspuns el. - Te

Adiacentele la ce-am de spus Erau acolo si acuma nu-s, Ia-le de unde nu-s, adiacente, Căci nici în gusile fosforescente Nu mai gasesti nimic de

Dacă și umbra noastră S-ar bucura de cele cinci simțuri, Am trăi mult mai frumos, Cu amândouă inimile deodată. Dar de la noi și până la

Multi m-au sfatuit Sa ma dau la fund pentru o vreme. E mai bine asa, Pentru o vreme, Si m-am dat. La fund toti se impiedicau de mine. Si-am

Acesta e deci CEASUL Nu știu ce să Fac mai întâi Ce atitudine să iau. La naștere cică am Þipat ca un disperat Trei zile. Dacă n-ar fi

S-a umplut casa de fum Eu ard, nu te speria, Eu am luat foc, Bine ca esti aici langa mine, Sa ma vezi, Ca tu pana nu vezi nu crezi, Nu mai

Omul, specie perfidă, Ce-mblânzește să ucidă, Ce domesticește fiare Spre-a le pune în frigare. Surâzând capcane-ntinde Și pădurea o

O liniște solemnă și activă. Milioane de frunze, Milioane de ace de brad, Oscilând pe un cadran imens. Lemnul ca o aspirație a pământului,

Prin Roșiori, gîndind la vede, Trec asiatic și distrat Și Gangele ce nu se vede E scris în Vede, apăsat. În Indii pe musoni am stat, Mai

Am zărit lumină pe Pământ și m-am născut și eu să văd ce mai faceți. Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? Mulțumesc, nu-mi

În fiecare seară Strâng de prin vecini Toate scaunele disponibile Și le citesc versuri. Scaunele sunt foarte receptive La poezie, Dacă știi

Viteza se fugareste pe sine, Ramane pe loc un cal alb. El alearga totusi din rasputeri Caci calul alb nu are splina. Dar viteza ea insasi nu

-Atunci de ce tacerea asta Atat de densa, de ingrozitoare? -Ba comunicam cu cei de dincolo Tot timpul Dar nu mai avem ce sa ne spunem.

Mă scol din pat cu un mare efort de voință E un act de eroism Să mă bărbieresc, Mai ales că bărbieresc un străin. Care se holbează la mine

Aș, nu plouă curînd, spune Moșu Pătru, Fiindcă n-a ieșit nicovala la munte, Uite, cînd s-or face norii așa nicovală Peste munte, atunci o să tragă

Locuiesc într-o roată. Îmi dau seama de asta După copaci. De câte ori mă uit pe fereastră Îi văd Când cu frunzele-n cer, Când cu ele-n

tineti cu amandoua mainile tava fiecarei zile si treceti pe rand prin fata acestui ghiseu este destul soare pentru toata lumea este destul

Ziua de azi Mi-a fost varata, ca de obicei, Pe sub usa. Mi-am asezat pe nas ochelarii Si-am inceput S-o citesc. Nimic

Mergeam pe drum. Era luna, asa, toamna. Si mă ajunge din urma si trece pe langa mine Un cerc. O tuturiga mare de fier. Un cerc Care mergea singur

EVOLUÞIE Știința se transformă-n neputință Și, după mii de ani de cercetare, Cuvântul „soartă“-1 schimbi cu „programare“ Și asta e, oricum, o

Nimeni nu poate să-și dea seama Ce efect poate avea acest Bobîrnac, Nimeni nici măcar dumnezeu nu poate Să-și dea seama, Care a renunțat

Femeia asta Are pe cineva în baie. Vorbește cu mine, Mă iubește sincer, Dar cineva se tot foiește în sufletul ei, Dincolo de mine. Îi citesc

În mine erau douăzeci de generații Pe puțin Și-azi dimineață, nu știu din ce cauză, Poate unde era geamul deschis, Unul s-a aruncat de la

Toate muzeele se tem de mine, Fiindcă de câte ori stau o zi-ntreagă În fața unui tablou, A doua zi se anunță Dispariția tabloului. În fiecare

Ochii mi se măresc tot mai mult, Ca două cercuri de apă, Mi-au acoperit toată fruntea Și jumătate din piept. În curând vor fi tot atât de

Pereții casei îmi sunt plini De rame În care prietenii mei Nu văd nimic. Cred că le-am expus acolo Pentru exasperarea lor. Mai era un loc

Ce zi e azi? Luni? Dar Luni a fost Saptamana trecuta. Marti? Marti a fost tot anul trecut A fost marti ca popa. Miercuri? Secolul

În ocean, ca-n fund de rai, Peștii respirau prin pai. Luna raze le dă, paie, Și le taie mici, la droaie. - Stați ca gușterii în drum, C-un

La apusul soarelui, mi s-a spus, Trebuie să-mi tai venele. Acum e abia prânzul, Mai am de trăit câteva ore bune. Ce să fac, Să-i mai scriu

Mi s-a omorât timpul, Onorată instanță. Când mă întorceam eu voluntar Din război, Am băgat de seamă Că timpului meu îi fuseseră

O carte, odată scrisă, Nu produce imunitate la scris. Te vei îmbolnăvi de microbul Cărții următoare. Și tot asa... Ca o veșnică stare de

Acum am putea să fim și triști, Doar ne despărțim pentru totdeauna, Dar să trecem peste asta. Copaci, vă așteaptă pădurile. Duceți-vă. Ape,

Apele peste care am trecut Mi-au dat ca amintire un mic licar sub piele. Nu mai pot pasi sprinten,cu avant, Decat daca am talpa plina de

Obosești repede, uiți ușor, Începi să vorbești singur, Miști din buze... Te surprinzi în oglindă mișcând din buze, Știu cam cum o să fie când

Ne scapă mereu cîte ceva în viață, De aceea trebuie să ne naștem Mereu. Soldaților le scapă mai ales Pacea, Obișnuiți să doarmă În

Când mă gândesc ce mă așteaptă și acasă, Porcii aceia de pețitori, Beți chiori, slinoși pe armurile din cuier Jucând toată ziua table Până li

Mă întorc cu fața Spre perete Și le spun prietenilor Îndurerați: Mă întorc repede.

In fata casei in care convietuiesc cu mine insumi Era o agitatie nemaipomenita. Toata omenirea se adunase acolo Si vroia sa treaca prin

Un sentiment plenar Din ce în ce mai rar: Când ies doar pe balcon Și cred că-s avion. Și zbor cu glastre-n brață Prin liniștea măreață. Și-o

Azi am fotografiat numai copaci, Zece, o suta, o mie. Ii voi developa la noapte, cand sufletul va fi o camera obscura. Apoi ii voi clasa: Dupa

O, între stele e atâta timp Degeaba! Sute de ani lumină Milioane de ani lumină – Iarba grasă putrezind, Straturi peste straturi. Iar noi,