Macazul
de Marin Sorescu(2010)
1 min lectură
Mediu
Tramvaiul trece prin fața spitalului,
Iar în fața camerei mele
Se schimbă macazul.
M-am obișnuit cu acest zgomot feroviar,
Dar uneori, noaptea,
Îmi dă tresăriri.
Uneori, noaptea, când
Cu chiu cu vai reușesc să ațipesc,
Sună ca o bubuitură.
Mi se pare că din fiecare tramvai
Coboară un om și vine în fugă
Să ne aducă o veste.
Îmi bate la ușă:
Cine e, întreb eu plin de speranță
Intră!
- Sunt eu, macazul.
Te anunț că a trecut și tramvaiul 14.
(07.XII.1996)
* Din Puntea(Ultimele); 1997.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marin Sorescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2010
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 87
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Marin Sorescu. “Macazul.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/marin-sorescu/poezie/macazulIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
