Cu spatele
de Marin Sorescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.
Era bolnav ceasul și, simțindu-și sfârșitul,
Poate că s-a gândit și el
La un rai al obiectelor care mor,
Unde ceasurile se potrivesc singure
După inima lui Dumnezeu
Și deșteptătoarele sună și ziua și noaptea
Învierea stelelor.
A văzut însă cu limba cea mare
Că e absurd
Și a murit simplu, de tot,
Întorcându-se cu spatele la timp.
Iar eu, sufletul răposatului,
Voi mai rămâne în preajma lui
Trei zile,
Să văd cum continuă să-i crească
Părul și unghiile.
După care voi pleca și eu.