Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Viziune

de Marin Sorescu(2005)

1 min lectură

Mediu
Străzile erau înțesate de haine
Care își vedeau de treburi.
Unele alergau să nu întârzie la servici,
Altele flecăreau,
Ori intrau în magazinele de îmbrăcăminte,
De unde ieșeau modele noi.
O servietă importantă, ministerială,
Flirta de o jumătate de ceas
Cu o poșetă de piele de șarpe,
Spunându-i direct,
Apoi de-a-ndoaselea,
Toate cuvintele referitoare la vreme.
Pe linia troleibuzelor
Circulau fiare de călcat.
Iar eu căutam oamenii.
Știam că trebuie să se afle
Fie în buzunarul de la vestă,
Fie în fața ori în spatele hainelor,
Anexați cu o clamă.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
90
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Marin Sorescu. “Viziune.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/marin-sorescu/poezie/viziune

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.