Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Ceva ca rugăciunea

de Marin Sorescu(2002)

1 min lectură

Mediu
Nu știu ce am,
Că nu dorm când dorm
Nu știu ce am,
Că nu sunt treaz,
Când stau de veghe.
Nu știu ce am,
Că nu ajung nicăieri,
Când merg.
Nu știu ce am,
Că stând pe loc
Sunt, hăt, departe.
Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele tale calde
Și cu ce fel de salivă
Ai amestecat și-ai frământat huma-mi?
De nu știu ce am
Că exist,
Nu știu ce am
Că nu mai am nimic,
Decât pe tine.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
84
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Marin Sorescu. “Ceva ca rugăciunea.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/marin-sorescu/poezie/ceva-ca-rugaciunea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.