Scară la cer
ultima poezie a lui Marin Sorescu și cea mai tristă
de Marin Sorescu(2005)
1 min lectură
Mediu
Un fir de păianjen
Atârnă de tavan.
Exact deasupra patului meu.
În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite și
Scara la cer - zic,
Mi se aruncă de sus.
Deși am slăbit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Mă gândesc că trupul meu
Este totuși prea greu
Pentru scara asta delicată.
- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâș! Pâș!
SM