În orașu-n care totul are look de crematoriu
Mi s-a stins copilăria cu miros de zahăr ars
Despicat între ecrane ca un depresiv notoriu
Am o mină amorțită și alură de compars.
Agățați de
cafeaua mi-e amar îndoliată
iar diminețile se vând la pet
când lumea pare-o clonă șifonată
la masa mea de gânduri mă repet
îmi pun pe mine-o altă siluetă
apoi pe-un drum de noxe mă
La dozatorul meu de vise coșmar în avanpremieră -
Un fumător răpus de cancer incinerat în scrumieră
În toamna mea de modă veche ruginile sunt boli fatale
Și frunze cu fracturi multiple zac
s-a înecat în mintea mea lumina
și nebunia pare să atace
asediat de gânduri, ca pe ace
adun depresii ucigând odihna
pateticul din sine se complace
și lașitatea-n trup îmi rupe splina
tot
sunt între fum și insomnie, iar umbrele tușesc și mor
respiră lumea printre versuri deposedate de fior
atunci când plâng pe altă coală mă simt pe suprafața ei
un plasture cu nicotină pe-o
Obsesiile-s fiicele demenței
Iți spun zâmbind… și-n mesele din lemn
Văd caii verzi în orișice însemn…
Ghicesc geometriile absenței.
Din ceașcă sorb tăcut o nouă voce
Știi…m-am lăsat de scris,
Un salon... o pernă îngălbenită se odihnește pe un pat. I s-a recomandat repaus total. Anemii...
În colț... un scaun, și-a rupt piciorul, caută niște atele gipsate. Doctorii sunt îngrijorați că
Să știi că m-am lăsat de levitat
Un accident la joasă înălțime…
Și m-am izbit ciudat… zile puține
Aș fi avut ca simplu acrobat.
Eu n-aș fi vrut să fiu resuscitat,
Dar știi și tu… că nu mă pot
Gândul ăsta mă zgârie... următorul!
La concursul de pictură în parbrize locul întâi a fost ocupat de tabloul \"Vegetație cu far și portiere\".
S-a deschis \"Azilul de gânduri...\". Cele senile
Clădiri ce par ferestrele să-nghită
Cu varul plâns... și uriașii dorm
Același gri ce scaldă monocrom
Pereții reci și marea lumii criptă.
Din fum renaște fum, respiră ceață
Și plâng nisip și
Istorii se dizolvă în moduri aberante
Oricare-i întrebarea... răspunsuri (fade) dați-i!
De ce din toate cele ce sună obsedante
Doar clipele-s lipsite mereu de gravitații ?
Aceleași căi fatale
A eșuat un nufăr într-un mal…
Un fapt surprins banal
Când stând la pândă
Același naufragiu vegetal
A declanșat asemenea osândă
În mijlocul tăcerii… înc-un val.
Va curge bezna sură și-o să
Tu iar zaci șifonată pe o foaie
Acustic zâmbet, geana plumburie
Plângând monosilab, un colț se-ndoaie...
Nici azi nu reușesc ochii a-ți scrie.
Privindu-ți trupul gol tăceri îngână:
\"Iubita-ți
Pe masă am lăsat o foaie goală
Sper să mă-ntorc ...apoi, și o voi scrie
Pustiul ei îmi plânge-n palme mie
C-o umbră de tăcere în cerneală.
Privind condeiul ca o amăgire...
Și ce blestem pe el
Din buzunarul negru, cu-aromă de cuvinte
Îmi scot pachetul iute, și iau o altă coală
Și o presar cu versuri și o rulez... se simte
În gustul ei \"cernelic\" un suflet de \"penală\".
Mai trag un
Dați televizorul mai încet...!
Și acolo și la radio poate și în pliante , avertismente: Încălzirea globală ne va ucide în curând. Pe trotuarul îngustat de mașini filtre îngâlbenite aruncate la
Din focul nostru va rămâne fumul...
Arzând încet, o zbatere de-o clipă
Un univers plutind într-o aripă;
Vă înșelați, deja noi suntem scrumul !
Mi-aș duce orice gând la ghilotină
Căci ar părea
Când ochii îi închid îmi pierd din gânduri
Și pleoapele ridic... nimic câștigă
Aceeași lume falsă mă intrigă
Și o închid cu amăgire-n rânduri.
Suntem cu toții în aceeași ligă
Începem \"noi\"
Lăsați-mă să ies!... cărări ascunse
Și-un labirint în altul se încheie
Sunt mii de uși din foi și chei-condeie
Sub pavăza tăcerii toate puse.
Cadențe de ecou lovesc pereții-
Oglinzi ce-n veci
Să vă spun o povestire... De la începutul lumii
Domnul a creeat ființe prinse-n tainele minunii
Și-a creat atunci Divinul acceptorii și donorii
Și din rândurile prime s-au desprins
Ialine, Ialine, m-ai uitat Ialine
Răsunând ecouri, zăbovesc pe chip,
Însă în oglindă eu mă văd pe mine
Iscodiri sticloase, gânduri de nisip.
Și ecoul tace... tace și revine
Cu aceeași voce,
Decembrie, o noapte, fereastra mi-e deschisă
În jur aceeași larmă, tăceri se-aprind ușor
O altă filă albă, urlând să fie scrisă
Se zbate șifonată, în margini pe-un covor.
Un pom se zbate-n
Luminile se sting în noi...
Și-așa , încet m-am stins și eu
Cuprins de adormire, greu
Luminile se sting în noi.
Mi-e dor de-acel fatidic joi
Ce-n somn s-a repetat mereu;
Luminile se sting în
Zăpezi de-o zi, un zâmbet înghețat...
Mă uit la ceas...ciudat, e deja mâine
Cu gândul stins clipesc resuscitat
Lin derulând imagini pe retine.
Un deget căutând o slovă gri
Cade-mpietrit pe