Fanache Emil

În orașu-n care totul are look de crematoriu Mi s-a stins copilăria cu miros de zahăr ars Despicat între ecrane ca un depresiv notoriu Am o mină amorțită și alură de compars. Agățați de

cafeaua mi-e amar îndoliată iar diminețile se vând la pet când lumea pare-o clonă șifonată la masa mea de gânduri mă repet îmi pun pe mine-o altă siluetă apoi pe-un drum de noxe mă

La dozatorul meu de vise coșmar în avanpremieră - Un fumător răpus de cancer incinerat în scrumieră În toamna mea de modă veche ruginile sunt boli fatale Și frunze cu fracturi multiple zac

s-a înecat în mintea mea lumina și nebunia pare să atace asediat de gânduri, ca pe ace adun depresii ucigând odihna pateticul din sine se complace și lașitatea-n trup îmi rupe splina tot

sunt între fum și insomnie, iar umbrele tușesc și mor respiră lumea printre versuri deposedate de fior atunci când plâng pe altă coală mă simt pe suprafața ei un plasture cu nicotină pe-o

Obsesiile-s fiicele demenței Iți spun zâmbind… și-n mesele din lemn Văd caii verzi în orișice însemn… Ghicesc geometriile absenței. Din ceașcă sorb tăcut o nouă voce Știi…m-am lăsat de scris,

Un salon... o pernă îngălbenită se odihnește pe un pat. I s-a recomandat repaus total. Anemii... În colț... un scaun, și-a rupt piciorul, caută niște atele gipsate. Doctorii sunt îngrijorați că

Să știi că m-am lăsat de levitat Un accident la joasă înălțime… Și m-am izbit ciudat… zile puține Aș fi avut ca simplu acrobat. Eu n-aș fi vrut să fiu resuscitat, Dar știi și tu… că nu mă pot

Gândul ăsta mă zgârie... următorul! La concursul de pictură în parbrize locul întâi a fost ocupat de tabloul \"Vegetație cu far și portiere\". S-a deschis \"Azilul de gânduri...\". Cele senile

Clădiri ce par ferestrele să-nghită Cu varul plâns... și uriașii dorm Același gri ce scaldă monocrom Pereții reci și marea lumii criptă. Din fum renaște fum, respiră ceață Și plâng nisip și

Istorii se dizolvă în moduri aberante Oricare-i întrebarea... răspunsuri (fade) dați-i! De ce din toate cele ce sună obsedante Doar clipele-s lipsite mereu de gravitații ? Aceleași căi fatale

A eșuat un nufăr într-un mal… Un fapt surprins banal Când stând la pândă Același naufragiu vegetal A declanșat asemenea osândă În mijlocul tăcerii… înc-un val. Va curge bezna sură și-o să

Tu iar zaci șifonată pe o foaie Acustic zâmbet, geana plumburie Plângând monosilab, un colț se-ndoaie... Nici azi nu reușesc ochii a-ți scrie. Privindu-ți trupul gol tăceri îngână: \"Iubita-ți

Pe masă am lăsat o foaie goală Sper să mă-ntorc ...apoi, și o voi scrie Pustiul ei îmi plânge-n palme mie C-o umbră de tăcere în cerneală. Privind condeiul ca o amăgire... Și ce blestem pe el

Din buzunarul negru, cu-aromă de cuvinte Îmi scot pachetul iute, și iau o altă coală Și o presar cu versuri și o rulez... se simte În gustul ei \"cernelic\" un suflet de \"penală\". Mai trag un

Dați televizorul mai încet...! Și acolo și la radio poate și în pliante , avertismente: Încălzirea globală ne va ucide în curând. Pe trotuarul îngustat de mașini filtre îngâlbenite aruncate la

Din focul nostru va rămâne fumul... Arzând încet, o zbatere de-o clipă Un univers plutind într-o aripă; Vă înșelați, deja noi suntem scrumul ! Mi-aș duce orice gând la ghilotină Căci ar părea

Când ochii îi închid îmi pierd din gânduri Și pleoapele ridic... nimic câștigă Aceeași lume falsă mă intrigă Și o închid cu amăgire-n rânduri. Suntem cu toții în aceeași ligă Începem \"noi\"

Lăsați-mă să ies!... cărări ascunse Și-un labirint în altul se încheie Sunt mii de uși din foi și chei-condeie Sub pavăza tăcerii toate puse. Cadențe de ecou lovesc pereții- Oglinzi ce-n veci

Să vă spun o povestire... De la începutul lumii Domnul a creeat ființe prinse-n tainele minunii Și-a creat atunci Divinul acceptorii și donorii Și din rândurile prime s-au desprins

Ialine, Ialine, m-ai uitat Ialine Răsunând ecouri, zăbovesc pe chip, Însă în oglindă eu mă văd pe mine Iscodiri sticloase, gânduri de nisip. Și ecoul tace... tace și revine Cu aceeași voce,

Decembrie, o noapte, fereastra mi-e deschisă În jur aceeași larmă, tăceri se-aprind ușor O altă filă albă, urlând să fie scrisă Se zbate șifonată, în margini pe-un covor. Un pom se zbate-n

Luminile se sting în noi... Și-așa , încet m-am stins și eu Cuprins de adormire, greu Luminile se sting în noi. Mi-e dor de-acel fatidic joi Ce-n somn s-a repetat mereu; Luminile se sting în

Zăpezi de-o zi, un zâmbet înghețat... Mă uit la ceas...ciudat, e deja mâine Cu gândul stins clipesc resuscitat Lin derulând imagini pe retine. Un deget căutând o slovă gri Cade-mpietrit pe