s-a înecat în mintea mea lumina

Când mintea e umplută de întunericul ce dizolvă lumina, iar gândurile negative le atacă pe cele pozitive, depresiile se adună, strat după strat, în psihicul labil învârtindu-se într-o lume personală absurdă.
Alergi în gol după simulacre, pe pista lașității și, obosit, te oprești vizualizând trecutul în loc să-ți proiectezi gândurile înspre un viitor fortuit.

Un poem într-adevăr trist, dar nu cred că pe măsura observației lui Răzvan. Îmi susțin afirmația invocând ultimele versuri ale poemului dat fiind că acolo unde există puterea de a apringe o brichetă, chiar dacă asta ar putea fi interpretată ca o lumină artificială, e totuși o lumină a cărei resursă se află în sine (gazul din brichetă). Plus, curajul nu înseamnă absența fricii sau a lașității, ci puterea de a depăși respectiva stare.

Multumesc de trecere si comentarii.

Diana ai inteles foarte bine ce am vrut sa transmit.