Tăcuse de atunci bătrânul.
Eu i-auzem continuu glasul...
L-aud și-acum, când veșted drumul
Nu poate să-i mai simtă pasul.
Lumina lui plină de suflet
S-a stins... acum, în bezna plină
O stea
Prins în noua adormire,
Părăsire...
Umbra celei ce-o să vină
Să-mi aducă-n gând lumină
Nălucire...?
Mi-a căzut pe ochi o pleoapă
Secerată...
Celei care plânge rouă
Și în gânduri o să-mi
Sub chei de timp trăiesc închis
Și totul are-n gând ecou
Ca un perpetuu lung \"Din nou!\"
Și peste tot parcă sunt prins
În scrieri de stilou.
Și parcă sună totul fad...
Chiar versurile ce am
Să curgă lent un secundar
Topindu-se ca visătorul
Ca-n ceasu-acesta tot mai rar
Să nu mai simt că-s următorul!
Din palmele ținute-ascuns
Să curgă utopii uitate
Cu dor de-a stinge
Privesc în urmă și nu văd nimic
Surprins că totu-a luat așa turnură
Și par trecut și par lipsit de timp
Și-aștept tăcut o nouă lovitură.
E-a nouășpea din câte toamne-au fost
E prima toamnă-n
Sunt frunze pe alei,
Polei
De colb tăcut, firav
Zugrav-
Artist cu nervi de-oțel,
Penel
Ce-a zămislit decor,
Fior
Străbate-n trup tăios,
Sfios
Pictat pe pânză stins,
Împins
În crize un
Pământul îmbrăcat cu frunze șifonate
Privește înspre ceruri cu chipul maladiv
În toamna ce răsare,așterne peste noapte
Bemoli de ramuri rupte și chei de portativ.
Cântările-nfioară zvâcniri ce
Mărgele de soare pe frânghii de apă
Purtate agale pe pale de vânt...
Tresaltă simțirea... acum sunt la joacă
Și lin întristarea în zâmbet o cânt.
În jocuri stupide se prinde-a mea
E noapte, timpul mă doboară
Sunt ore lungi și sunt târzii,
Iar timpii trec și mă-nfioară
Noaptea e gri.
Bizar, tăcerea mă-nconjoară
Cuvintele mi-ar fi prea reci,
Aburii albi acu-ncetară
Să
FE