Poezie
Vocea...
1 min lectură·
Mediu
Ialine, Ialine, m-ai uitat Ialine
Răsunând ecouri, zăbovesc pe chip,
Însă în oglindă eu mă văd pe mine
Iscodiri sticloase, gânduri de nisip.
Și ecoul tace... tace și revine
Cu aceeași voce, care parcă-o știu
Ialine, Ialine, cine ești Ialine ?
Și în minte-mi sună ca-ntr-un câmp pustiu.
Ai să vezi Ialine, când ne-o pune cruce
Om pierde lumină și-om pierde și tril
Însă tu Ialine în pământ te-oi duce
Și pictat în lemne va fi doar...Emil.
M-ai uitat Ialine, m-ai pierdut de urmă
De ce taci? Vrei file să poți glăsui?
Vrei condei? Pereții? Să-i zgârii cu sârmă?
Să mai prindă viață ce s-o nărui?
Tu te stingi copile când nu vei mai scrie!
Și-mi ridic din pernă o privire grea
Un ecou în minte pare să mai fie
Răsunând în tâmple, este... vocea mea.
025
0
IN