Irina Nechit

De unde vin zâmbetele, din cavitatea bucală sau din stomac, din creierul munților sau din codrul verde Dar dacă vin dintr-o zonă secetoasă dacă saltă dunele de nisip ieșind la

Apune chiar acum apune, se întoarce încet în cosmos, noi rămânem pe pământ Nici azi nu mă încumet să culeg frunze galbene, privesc cum aleargă dulăul îngrijit și el se uită chiorâș în

Ia-mă în pumnișorul tău, ca pe un șervețel de hârtie apucă-mă de marginea rochiei și du-mă la gură, între gingiile tale mă voi înmuia uitând că am avut vreodată colți și coate, oasele vor

Pânzele de păianjen o să le dau într-o parte, copacii o să-i împing spre marginea câmpiei, acolo să se scuture în liniște și ploaia să amestece frunzele galbene cu glod, o să tai aerul cu

Nu se mai miră că într-o parte a grădinii copacii înfloresc iar în alta fructele atârnă coapte pe ramuri se plimbă ca un turist echipat în maiou sclipitor de alb toate poamele sunt mai mari

Atâtea pământuri pe pământ și doar ale noastre parcă ar fi pe lună, de ani de zile nu le-am mai văzut picior de-al nostru n-a călcat pe ele, de-atâta amar de vreme tot amânăm ora

Astăzi, 21 martie, a fost și încă mai este Ziua Mondială a Poeziei. La Uniunea Scriitorilor din Chișinău avem o sală cu cămin, în ea ne-am adunat, vreo sută de oameni care scriu versuri sau doar îi

Acolo vroiam să rămân, în livada de pruni, să nu mai cobor niciodată la vale, unde rana tatălui meu creștea și creștea, adâncă și largă în ea prăbușindu-se toate casele drumurile desfundate,

Cine le arată florilor drumul prin zăpadă le-a venit vremea și lor să se apropie de vârfurile picioarelor să se gudure ca niște pisici să se agațe de umerii mei vârându-se după guler atingându-mi

Raiul nu poate semăna cu parcul acesta liniștit unde frunzele aterizează pe oglinda lacului artificial, iar albinele caută în inima florilor nectarul de noiembrie În rai nu sunt bănci și

Te-aș lua cu mine, flu în grădina unde copacii nu îngălbenesc niciodată iarba nu ruginește roua nu se evaporă te-aș lua în poaina de inox fără trunchiuri răpuse de fulgere fără vreascuri și

Știi precis ce înseamnă afară și cum e să rămâi înăuntru cu multe mâini și picioare împrejur mâini și picioare împleticindu-se pe cea mai curată gresie șerpuind pe cea mai lucioasă podea la

Vara fierbe în cotloane albite de spumă, se târăște împreună cu viperele galopează pe pajiști plesnind crupele cailor, urcă fulgerător pe tulpinile copacilor, vara e acolo în coardele vocale ale

Reptile necunoscute intră în vase pline cu apă oameni puternici caută în mări cutia neagră exploziile au loc la puțin timp după decolare oasele se rup atunci când nimeni nu se așteaptă Cum stai

ea crește repede asemeni unui mugure cu petale roșii înăuntru, fiecare petală înseamnă o zi, ea prima începe să bată acolo în partea stângă între mucozități între primele țesuturi ale

Nu m-au luat la armată nu aveau mitralieră, aruncător de mine sau măcar un pistol și pentru mine nu aveau cizme pentru picioarele mele nici sutien militar pentru sânii mei cum arată un sutien

Să economisim energia electrică și cărbunii zahărul și pachețelele de ceai să economisim apa râurilor și lacurilor și pe cea din fântâni să folosim rațional darurile mărilor donațiile

Degețele scumpe degețele nici iarna asta nu scăpați de ghețuș vă lipiți unul de altul zece oscioare chircite într-o pereche de ciorapi românești mai răbdați până traversez strada pușkin și piața

Înainte de a se lumina de ziuă verific dacă nu am murit dacă nu am uitat cum se trezește corpul meu o mână se ridică prima o văd fluturându-și degetele scurte banale cu unghii mâncate dar nu