Câtă frunză și iarbă

O poezie sărbătoare, cu incantatii magice, străvechi ("câte stele pe cer,
câtă frunză și iarbă,
câte picături de apă "),
si jocuri fine din spațiul inocenței, candorii ("De unde vin zâmbetele"). O poezie toata zâmbet si, totuși, lasă in final să se strecoare tristețea neoglindirii, neimpartășirii...
Un joc al cochetăriei grațioase care nu ajunge la destinatar, nu reușește să spargă zidul conveniențelor...:" și totuși
lipsește unul
pe fața ta."

pot veni zambetele din stomac dar din cavitatea bucala, nu. zambetele vin pe cavitatea bucala.

pe cele patru picioarus, fara ale sale. /ale sale/ e in plus

cum sa umplu gura cu zambete, parca e vorba ca zambetele sa vina din gura (desigur e o varianta propusa)

nu inteleg de ce Duminica, de ce e specificata? imi dau raspunsuri biblice, dar nu ma satisfac.

in rest este o poezie cu mesaj, bine condusa. cu o filosofie chiar ce sprijina poemul din spate. imi plac constructia si ducerea ce denota un poem trait, simtit, poate chiar un poem care s-a plimbat prin constiinta autorului pana sa se intareasca asa.