Irina Nechit

Călimara a spart pavajul ieșind neagră la suprafață, trei pene stau înfipte în ea, mai înalte decât orice trecător La lumina zilei par neclintite adunând praful orașului, noaptea le trezește

Craniul tău a rezistat îl apleci sub soarele dimineții Mai întâi căldarea aceea plină cu cireșe nimerise drept în creștetul tău vacanța se sparse în două o parte până la accident una

m-au lăsat de capul meu poate și-au turnat prea mult alcool în gâtlej poate s-au dus la țară prin glod poate au hotărât să nu-mi bată la ușă să nu apară obosiți în fața mea îmi petrec în liniște

Părticele din pielea mea rămân pe ochiul tău, lună, după ce mă privești liniștită. Parcă văd lumina părului meu alb în pământ. Parcă aud șoaptele gurii mele pe o margine de crater.

Tot mai ștearsă cerneala cu care mama îmi scrie despre păianjenii cuminți încleștați de ferestre despre țipătul unei ciori tinere săgetate de o durere ascuțită în creier despre negustorul de

mă văd pe un imens ecran arăt ca o tipă inaltă fără ceas fără brichetă fără căști pe urechi am două linii orizontale adânci pe frunte despic aerul cu unghiile de otel vorbesc despre fructe

Peruci ferestre munți culoarea unui omoplat zidit în peretele sarmațian \"aș fi putut să-mi duc plămânii în pădure\" zice păpușa de plastic vino să vezi cum își retează părul blond scuipând pe

Gaz rimează cu necaz energie cu urgie floare cu înmormântare cine azi va protesta foame nu va îndura cu ministrul ghidirim vom ajunge-n țintirim iară domnul prezident e câinos și

curios! m-am împiedicat de-un os lung și luminos mergeam în patru labe prin mahala cântam încetișor tra-la-la apoi am început să latru cred că era ora patru osul semăna puțin cu o lumânare mă

Termocentrală cu două turnuri unul mai lung altul mai scurt cel scurt își lasă umbra peste cel lung în vale două mahalale una mai lungă alta mai scurtă pe cea scurtă latru eu pe cea lungă botul

Ca pe un copil o să-l mângâi, o să-i pregatesc o baie de aburi, o să-l țin aplecat deasupra ligheanului Ca pe un copil o să-l învelesc în alb, buclele se vor imprăștia pe pernă Fruntea am

hopa-hopa hopa-hopa hopa-hopa vreau să plec urgent în europa dar acolo sigur mă așteaptă câinii cu colaci în coadă nu am viză nu am acte cu ștampilă de organele juridice mi-e silă mai rămân un

Lam-ti-ri-di-ri-di-da luna plină se scălda în fântâna de la colț unde a murit un hoț sateliții străluceau arborii se legănau hau-hau-hau hau-hau-hau hau nimeni nu l-a agresat nu i-a dat cu

lună plină lună plină n-am mâncat nimic la cină mă simțeam așa ușor parcă îmi venea să zbor laba dreaptă îngheța laba stângă tremura un bețiv mă înjura am fugit prin mahala șa-la-la

azi la meteo au spus că dinspre meleagul rus vine vijelie mare lapoviță și ninsoare vântul îmi sufla în față eu sugeam un cub de gheață și zburdam prin mahala na-na-na na-na-na prin văzduh

Copilul fricii doarme ziua în poala mea legat la ochi își suge degetul Se teme de omul din fântână de rădăcinile sălciilor de ruinele unui râu de mirosul cărților Fuge de limba de leu de

Atâtea pământuri pe pământ și doar ale noastre parcă ar fi pe lună, de ani de zile nu le-am mai văzut picior de-al nostru n-a călcat pe ele, de-atâta amar de vreme tot amânăm ora

Fie-ți milă de mica ureche spală-ți dinții înainte de a vorbi cu ea la telefon nu-i spune că toată noaptea a nins cu stârvuri de câini albi nu te apropia de mica ureche nu striga nu

La ieșirea din farmacie ne-a zâmbit președintele la intrarea în supermarket ne-a zâmbit opoziția câinii vagabonzi învață să zâmbească privind șiragurile de dinți albi tipăriți pe hârtie

Bogat în molecule de fier sângele meu dulcele meu complice la trecerea vremii îngână: cei slabi au trădat cei vinovați au rămas în viață cei puri au fost murdăriți cei tari s-au gârbovit. Cu

În 2000 am publicat un anunț în ziar: \"Cine se simte singur înainte de Potop va găsi în persoana mea un prieten adevărat. Aștept scrisorile dvs. pe adresa...\" Am primit un munte de

Pereții înalți și-au adus aminte de temelia îngropată în pământ un bărbat scrie: îmi place să văd lacrimi pe umerii tăi lacrimi pe sânii tăi lacrimi pe fesele tale rupte de realitate nu-mi pot

Aveam și eu cândva pete de cerneală pe mâini, scriam litere adevărate în caiete subțiri, mama punea ziare la ferestre în nopțile cu lună plină să nu devenim lunatici Dacă la autopsie veți