Eclipsă

lună de la sfârșit închide cercul, dar o face tautologic și astfel devine sărăcăcios conținutul. conținutul scurt cu repetarea lunii devine prea explicativ.
or, cred că textul pe punctare și sugestie miza, nu pe dezvăluire și înfigerea lunii, fățisă, în ochiul lectorului.
plus că în textele scurte finalul e mult prea important ca să se bazeze pe ceea ce s-a sugerat deja la început.

uitasem
și nu importă atât sensurile diferite ale lui lună, căci în prima strofă e ambiguitate (dualitate - astru și curățenie), cât simpla prezență a cuvântului, de două ori.
mai mult, dacă se încearcă valorificarea omonimiei, e prea dintr-o dată și din prea scurt realizată.
așadar un sinonim pentru lună din prima strofă nu ar strica, zic și eu. sau același lucru pentru lună din strofa ultimă.

e interesant sa vezi cum eclipsa de luna a starnit un alt fior decat cel pe care l-ai incercat tu.
aici e o dedublare. luna, ascunsa, devii tu. astfel, cerul si pamantul devin drumurile tale de preumblare.
cu prietenie,
andrei t

Mădălina,
așteptam pe cineva care să-mi dea un imbold de a mai interveni în text, pentru ca \"luna\" să nu se repete de două ori. Mulțumesc că ai fost atât de atentă la puținele versuri de aici și că ai observat exact \"călcâiul lui ahile\". Ochiului tău super-ager nu-i scapă nimic. Mai vino în ospeție când poți.
Andrei,
plimbatul pe lună și pe pământ e o imagine atât de frumoasă pe care ai creat-o în doi timpi și trei mișcări. Mulțumesc mult!
Vă urez aterizări cât mai dese pe lună!
Cu mare drag, tama

Mi se pare o poezie cam simplă, atât ca lungime, cât și ca abordare poetică, ca raza pală a lunii luminând discret o pagină albă.
Cuvintele sunt ca niște șoapte alintând urechea ce percepe sunetele mici ale versurilor.

păi așa scurt cum e și simplu, chiar încearcă să valorizeze firescul unui moment, în tot ce are el mai neașteptat. și valorifică economia de mijloace fără să dea în platitudine, cum des am remarcat în ultima vreme la textele așa-zis simple postate pe aici, care sunt deseori doar goale și exacerbate în receptare.
de asta m-am oprit cu semn la puținele versuri, cum zici. pentru că am remarcat că atitudinea asta de a concentra îți șade bine, te ajută să strunești o dezordine suprarealistă care îți mai bântuie uneori descriptivul, cromaticul, plasticul.

o poezie care își merită subtitlul: cosmopoem
repetarea lunii nu apare cu rol explicativ, acest procedeu e utilizat cred eu pentru nuanțarea spațiului, ca dimensiune și atmosferă
dacă s-ar repeta să zicem de 5 ori luna, luna , luna, luna, luna - eclipsă ca punct finit, ar rămane același farmec

...\"ochiul tău
lună\",
fără semne de punctuație, poate duce la ideea de \"curat-lună\"... Ceea ce nu ar fi adecvat decât doar pe segmentul unei anumite interpretări, greu de interpretat pe segmentul acestui comm...

În rest, finalul s-ar fi legat mai strâns cu ideea poemului dacă ar fi sunat astfel:

\"Parcă aud șoaptele
gurii mele
pe o margine de CREIER\"

În sensul că trăim în continuare pe MARGINI ABRUPTE!

Mădălina,
sper să mai am relații cu suprarealismul, păstrându-mi totuși legătura cu mine însămi în ceea ce scriu. Mulțumesc pentru dialogul realist.
Silvia,
Prutul mă tulbură întotdeauna, mai ales când îmi amintește de el cineva care trăiește tot pe Prut! Mulțumesc pentru ecoul acvatic de pe fluviul vieții mele!
Nicolae,
am izolat luna prin virgule, poate așa textul e mai clar, mulțumesc de lectură.
Cu drag și cu emoție, tama