Antrei Kranich

ca un șarpe îmi dă târcoale metroul farurile mă hipnotizează desenele nesfârșite de pe solzi mi se scurg pe retină alene scrâșnetul roților e un cântec de leagăn nu mai respir mă

nu ne vom mai ține de urât în moartea mea vei atârna ca într-un ștreang călcâiele mele îți vor fi tocuri și îți vor subția gleznele fluiera-vor dupa tine solzii barbatilor dar eu nu voi mai

I. Unghiile străpungeau pământul și se răsuceau mult deasupra mea în bolți de spini. Fărâmițau lumina până când din ea rămânea apă. Îi auzeam cum rodeau sicriele și cum încercau să umble. Scurmau și

trăiam viața ca un pește în acvariu mut. nimeni nu mi se adresa decât ciocănind în sticla fumurie. mâncarea îmi venea întotdeauna de sus. mulțumeam uneori protectorului de acolo. era o ea și

L-am ademenit cu un bichon maltez, buni, s-a gudurat el pe lângă baba în șlapi albaștri, buni, uite ce javră are nenea, nu e javră, e cățel, un cățel frumos, mi-a apărat cucoana patrupedul, mușcă,

de o mână mă ținea dumnezeu de cealaltă dracul. îmi înfipseseră un stâlp în cur și mă puneau să imit trotineta. noi trei la plimbare. ne urmau de la distanță ada milea împreună cu un pinguin.

mă așez lângă tine doar ca singurătatea să treacă prin amândoi și să istovească în pământ umbletul ei să crape tălpile de la atâta sete marș, curvo, spune-i morții tale și alung-o din casa

I. și i-a tras o sfântă palmă. Unda de șoc a măturat obrajii ca un tsunami. Fardul s-a ridicat de pe față, plutind și rotindu-se, ca o centură de asteroizi, în jurul capului SperClientei. Chipul i

nici nu știu dacă exiști ca să te trag de mânecă și să-ți amintesc, dumnezeule că aici jos ia, sunt și eu că mă opresc în dreptul fiecărui om și intru și ies din trupul lui ca un ac mă deșir

trăiesc viața asta de parcă aș vizita un muzeu din goana trenului același ritm aceeași legănare aceeași somnolență continuă din care mă trezesc doar ca să mut singurătatea în celălalt plămân nu

1. Nevastă-mea adoră văduvele. În fiecare joi face o listă de cumpărături. Inventariază frigiderul. Împarte o foaie în cinci coloane, numerotate cu cifre romane. Mai întâi caligrafiază cuvântul

I. Uitasem la ce nume răspund lucrurile și chiar dacă, întâmplător, îmi trecea prin minte cum să le chem, atât ele, cât și eu, ne fixam reciproc, fără să ne recunoaștem. Și crezi că aș fi îndrăznit

I. Nimeni nu îi cunoaște numele adevărat. Doar pseudonimul: Umbilicus Amundi. S-a crezut că provenea dintr-o familie săracă de țigani, că mama lui fusese invitată la o emisiune, unde primise un

sunt sfânt și nu am timp să aștept să fiu canonizat ajunge doar să știu eu asta și să mă întreb de ce îmi va fi așa de frică de coada ce se va forma la moaștele mele vârful cozii înfipt în

Există un moment zero. Acum și aici, în garsoniera din Strada Orelor. Prima dată când umblu pe tavan. Atârn cu capul în jos și părul vâlvoi, călărind policandrul, ca o vrăjitoare pe mătură, gol și

Dacă aș fi destul de curajos ca să mă numesc Serenus Zeitblom, romanul s-ar sfârși aici. Nu numai curajul, dar ar trebui să am și o minimă doză de ipocrizie, ca să afirm că, în calitate de aspirant

la început aruncam cu vorbe în geam doar doar va ieși îi zăream silueta în penumbră locuia într-un acvariu utilat modern încă nu eram al ei cel mult o umbrelă lângă biserica arsă gust de

Am trei stații de metrou favorite. Dar de fiecare dată doar mă imaginez aruncându-mă. Sau calculez în gând cam cât de nefericit ar trebui să fiu ca să mă arunc. Din start exclud câteva motive prea

în pauza de șaorma lor Mc Chicken-ul lor pizza lor saliva mea îndârjit mestecată (tii, m-aș putea sui în cer ținându-mă doar de buzunarul dolofan! îmi spun culegându-mi cam în silă glasul dintre

o să-mi pun cartea de vizită pe limbă să nu mă treacă la indivizi fără stăpân moartea se pregătește minuțios bunica are dulapul plin de prosoape asta e masa pe care o să șed râde ăștia-s banii

prea largi umerii dar te înghesui în oglindă cârcei de viță de vie pe piept prin care ea își trece degetele ceremonioasă de parcă s-ar logodi cu carnea ta acrișoară cu pielea înfiptă în