fragment din \"Strada Orelor\"

L-am ademenit cu un bichon maltez, buni, s-a gudurat el pe lângă baba în șlapi albaștri, buni, uite ce javră are nenea, nu e javră, e cățel, un cățel frumos, mi-a apărat cucoana patrupedul, mușcă, m-a întrebat, nu, doamnă, i-am răspuns, sigur, m-a întrebat, pe cuvânt de onoare, i-am răspuns, atunci mângâie-l, l-a îndemnat ea pe nepotu-su, dar până ca piticul să se aplece și să-și treacă palma cu degetelele răsfirate prin cârlionții bichonului, acesta i-a luat-o înainte și s-a ridicat în două labe, încercând să-i fută piciorul, hi hi hi, s-a amuzat ofilita, amintindu-și pesemne de vremurile în care alții o așezau capră, eu m-am prefăcut supărat și am smucit potaia, gâtuind-o, de ce îl chinuiți, m-a certat, cum îl chinui, m-am prefăcut uluit, păi îl chinuiți, a hotărât ea de data asta mai puțin sigură de afirmație, doamnă, nepotul dvs e prea mic ca să afle ce-i sexul, am privit-o fix și i-am făcut cu ochiul, ea s-a cutremurat din tot corpul, iar țâțele i-au săltat înspre umeri, pe rând, două valuri seismice succesive, s-a răsucit și a apucat brațul nepotului în ghearele alea subțiri ca niște andrele, înfășurate de mai multe ori în piele stacojie, i-am privit depărtându-se, mi-am zis că trebuie să aleg altă marfă, deja observam o fetiță, deja pregăteam intrarea, deja îmi dregeam glasul, când am realizat că bătrâna își lăsase plodul în fața supermarketului, singur, singur în căldura înăbușitoare, dezumflat de sete, așa că am luat un băț de pe jos, l-am aruncat în direcția puștiului, am scos animalul din lesă, aport, am strigat, aport, am repetat jocul de câteva ori, tot mai aproape de băiețelul care mă urmărea atent, se amuza de mersul crăcănat al jivinei, ba chiar a încercat să o mângâie, noi toți nu ne aflam undeva în București, ci pluteam în adâncul unui bazin cu apă clocotită, hainele baiețelului își schimbaseră culoarea, aburi ieșeau din hainele lui, între noi aerul vibra, asfaltul se înmuiase, acum e momentul, mi-am spus și am scos un bidon cu apă rece ca gheața, am deșurubat încet de tot dopul, am înălțat bidonul deasupra capului, puștiul se holba la mine și probabil i se stafidiseră buzele, am băut îndelung, secunde în șir, timp în care o singură siluetă se unduia în fața supermarketului, am plescăit mulțumit și am întins bidonul în direcția lui, vrei, l-am întrebat prin semne, el a ezitat, am vărsat în căuș, i-am dat și câinelui, câinele a lipăit lacom, alt șir de secunde, vrei, l-am întrebat iar, nu a mai rezistat și a înnotat spre mine, a încercat, fără chef, să se opună, buni nu-mi dă voie să vorbesc cu stră..., dar cuvintele se uscaseră, crăpaseră, praf era în locul lor, a sorbit cu nesaț, îi tremurau mânuțele agățate de bidon, închisese ochii, savura fiece strop, se bucura de fiece strop așa cum sigur nu se bucurase niciodată când primise vreo jucărie, tricoul și pantalonii scurți și ciorapii vârâți în pantofi de mărimea celor pentru păpuși erau toate o apă, dar fu nevoit să se oprească, recipientul de plastic era gol, cu foarte mici deosebiri așa fusese încă din clipa în care i-l dădusem, setea lui nu se potolise, sute de ace îi perforau cerul gurii, probabil simțea că înghite nisip, insecta aia se binocla la mine ca la un înger salvator, nu se mai punea problema de încredere, avea nevoie disperată de mine, mai ales ca bunică-sa nu apăruse, iar în locul în care fusese priponit inițial tremura acum o limbă de foc, așa că mi-a fost usor, Adei, a rostit abia auzit, și mai cum, voinicule, l-am întrebat, Adei Eeeu, am auzit și l-am rugat să repete, s-a mai ivit un “r” în numele de familie, pronunțat cu eforturi supraomenesti, împins cu de-a sila printre cei doi dinți de veveriță, păi și câți ani ai tu, Adei, am continuat, am 4 ani, nenea, da’ ce mare ești, bărbățel în toată regula, da, nenea, anul viitor împlinesc 6 ani, a adăugat mucea, ei, așa mai merge, l-am ispitit, credeam că vorbesc cu un țânc și când colo, ești aproape cât mine, cum, s-a mirat el, și tu ai 4 ani, m-a amuzat, ca premiu am scos din rucsac un suc, și acela aproape terminat, l-am lăsat să ciugulească, nerăbdător, cu disperarea unui om rătăcit în Sahel, cele câteva picături rămase pe fund, mai vrei, l-am întrebat, mai vreau, nenea, s-a tânguit piticul, uite cum facem, i-am șoptit de parcă am fi pus la cale o conspirație, cum, nenea, s-a repezit el lacom, știu eu undeva aproape, uite-acolo, pe strada aia, un bătrânel drăguț care vinde înghețată, de cireșe, de pepene, am început să enumăr pe degete, de kiwi, de cacao, de vanilie, de mere, de caise, de banane, de..., de tot ce îți dorești și nu-ți dorești, puștiul parcă avea Parkinson, s-a mai opus pentru ultima dată, buni mi-a spus că nu am voie să plec fără ea nicăieri, trebuie să o aștept, trebuie, a întărit el, cu un ultim puseu de voință, altfel îmi mută gura la spare, buni ți-a spus asta, buni, a răspuns el bosumflat, păi o să te topești aici, nu chiar, m-a contrat, toți suntem din plastilină și dacă soarele e nervos și ne topește, iute vine umbra și ne construiește la loc, uite-așa, cu obrăjori, cu năsuc, cu urechi, cu mâini, cu picioare, își pipăia fiecare dintre detaliile anatomice, ușurat să afle că sunt la locul lor, era prea devreme ca să mă coiesc și am așteptat să termine, mi-aș fi aprins o țigară, m-aș fi refugiat la o terasă și aș fi citit poate din Bulgakov, din Ciocan sau din Trocea, aș fi acompaniat lectura cu un whiskey bun, cu gheață, imaginația mea umbla cu limba spânzurată de-un cot după locuri răcoroase și verzi, în timp ce puștiulică părea să fi epuizat toate componentele trupului său încă întreg, mă invita să intervin, am readus în discuție înghețata, am tot descris-o până când am reușit să o măresc de zece ori, de douăzeci de ori, un ditamai cornetul cu filigrane de ciocolată, o explozie de culori și gusturi care de care mai ciudate, munți de stafide și firmituri de nucă și bombibon pentru că așa îi plăcea mucosului, el înghițea în sec și își tot umezea buzele, m-am uitat după bunică-sa și am aflat-o la casă, se încovoiase și răscolea pesemne într-un portofel, pescuind una câte una monedele, habar n-avea că puiul ei lăsat afară ca să nu prindă vreun guturai sau migrenă de la aerul condiționat, puiul rămas în grija ei, fără drept de apel, de părinții ce aleseseră să moară pe Autostrada Soarelui, puiul pe care uita uneori cum îl cheamă din cauza unei demențe ce abia începuse, de câteva luni, să îi molfăie amintirile, puiul ăsta avea deja lipită pe buci eticheta de carne de mici, sau poate nu chiar așa rău, doar că se pregătea să pătrundă, triumfal, în adevărata lume, în care eu, ca portar și paznic al cheilor, eram dator să îl îndrum, așa că mă imaginam înveșmântat în sacou ceremonial cu fireturi, în același timp o urmăream pe bătrână, nu-mi dădeam seama foarte bine, dar părea să fi adunat toți bănuții necesari și se pregătea să plătească, dacă nu acționam cât mai repede pierdeam orice șansă, am scos din rucsac o altă sticlă de jumate, am băut-o pe nerăsuflate în timp ce privirile copilului sfredeleau recipientul, am rostit hotărât, păi dacă nu vii cu mine, eu nu mai stau, mi-e foarte cald și mă duc să-mi iau o înghețată uriașă, acel adjectiv “uriașă” l-a vrăjit cu totul, ca prin vis m-a urmat până în spatele veceului public dezafectat, acolo ne aștepta de ceva timp Sofia, se cam plictisise, l-am împins înăuntru, repede l-am tuns zero, repede i-am aruncat hainele în groapa cu căcat, repede l-am îmbrăcat cu un tricou cu Mickey Mouse, cu niște bermude, repede, repede, puștiul nici n-a avut timp să cârâie, i-am pus niște ochelari de soare, o șapcă roșie, Sofia i-a ars una peste bot, Sofia l-a amenințat că o s-o omoare pe buni daca nu stă cuminte, am ieșit toți trei, un cuplu normal într-o sâmbătă absolut normală, ăsta micu’ a fost blând ca un mielușel, plângea doar, însă din cauza ochelarilor de soare și a șepcii, ca trecător, nu prea îți dădeai seama, am mers ce am mers până când am cotit pe Valea Seacă și am dispărut într-o curte, Schelete futea o prospătură, încă o căuta poliția, încă număra tac-su biștarii, fata a fost încuiată în beci și Schelete a venit după noi, a ciupit-o de cur pe Sofia, sifilitica a miorlăit ca o mâță în călduri, am băut toți trei vin cu sifon, eu m-am retras într-un șezlong, sub umbrelă, am deschis un caiet și am tăiat cu roșu până când pagina a devenit sângerie, a doua zi trebuia să mă prezint la liceu cu toate tezele corectate, bichonul maltez ațipise lângă mine, mă cuprinsese toropeala, lumina era filtrată de frunzele castanilor noduroși, din când în când un vânt rece se atingea, șerpește, de obrajii mei, se ducea undeva în spate unde era bucătăria de vară, mi se închideau ochii, zgomotele se fluidizau, îmi amorțiseră membrele, undeva, prin vecini, se tânguia o vioară, vag, tot ca o adiere, ajungeau la mine, din măruntaiele casei, țipetele copilului din care Schelete extrăgea un rinichi.