nu pentru tine

trăiesc viața asta de parcă aș vizita un muzeu din goana trenului același ritm aceeași legănare aceeași somnolență continuă din care mă trezesc doar ca să mut singurătatea în celălalt plămân nu mai știu nu mai știu ce gări mi s-au perindat pe sub unghii le văd roase până la carne și asta mă anunță că sunt încă departe mi-e sete omule mi-e foame dar mi-e frică să cobor dacă rămân și devin un cerșetor dacă nu știu să dansez destul de prost ? stăm față în față omule pe câte o canapea identică ba eu citesc ba tu muști dintr-un ou fiert ba eu îmi imaginez că fumez te încui în muzica ta în cartea ta și doar dacă te-aș călca în picioare ai recunoaște că ești acasă respirăm egal și tot egală frica ne atârnă de gât ca un ștreang urlu urlu urlu urlu urlu dar toate urletele nimeresc sub roțile trenului fără ca tempoul să se piardă uneori urletele mele mă adorm vizitează-mă cât să adun de-o pâine